MIRCEA PETEAN

               Jurnal genovez (05 -19.05/ 2023)

07.05
Am ezitat să încep acest caiet și suntem deja în a doua zi a noului nostru sejur genovez, în casa Ștefanei, din Pegli. Ne pregătim pentru sărbătoarea de Comunione a lui Robi. Voi fi scurt, așadar, căci sunt febrile, pregătirile astea.
Am sosit la Bergamo după un zbor foarte lin; am admirat impresionanta priveliște a crestelor înzăpezite ale Alpilor austrieci. Luca ne aștepta la sosire, afabil, ca de obicei. Am călătorit până la Genova în noua lor mașină – un Peugeot cu șapte locuri superdotat. Pot spune că nu ni s-a întâmplat niciodată – o includ aici și pe Ana – să călătorim într-o mașină atât de spațioasă, de comodă și de silențioasă ca aceasta.
Ieri am făcut prima plimbare pe faleză în compania lui Luca. Am trecut pe la o pescheria unde el a comandat fructe de mare și pește pentru cină. A fost ziua lui Robi – 10 ani! La mulți ani, nepoate! Să ai parte de sănătate, de iubire, de noroc și fericire! Prima decadă din viața lui! Ce frumos! E un băiat atât de liniștit, de tandru și de echilibrat, o minunăție de băiat – de! feciorul mamei! Iar Ștefi îl iubește nespus și îl răsfață ca pe un bebeluș… Pe bună dreptate! Nu mai mult decât pe Daria, firește, care e o fetiță mare acum, isteață, frumoasă foc, harnică, serioasă, o minunăție de fată! Cum să nu fim și să nu ne declarăm bunici fericiți?!
Cu Luca la cafeneaua Nord, unde eu am ras o margherita iar el o licoare albastră. Repede mi s-a dezlegat limba, așa că i-am povestit vrute și nevrute, de pildă mi-am adus aminte episodul cu Academia de arte, științe și meserii din Costa Rica – așa se chema partea de sud a satului unde locuiam noi – pe care am fondat-o în copilărie. Asta pentru că în licoarea mea se afla și un dram de triple sec, băutura noastră preferată atunci, demult, când ne îndreptam spre Academia din mijlocul luncii Someșului Mic cu o roabă plină cu de-ale gurii (pâine de casă, slănină, cârnați, legume de toate felurile, fructe) și băutură, de preferință bere și triple sec.
Cina cu fructe de mare de toate felurile, unele prăjite, altele fierte, cu verdura, stropite cu proseco, a fost copioasă, vorba ceea…
Început lectura unui roman de Hervé Bazin – L’huile sur le feu – care debutează cu imaginea foarte pregnantă a unei umbre care apare și se întinde tot mai amenințător peste lume; e umbra unui bărbat pus pe rele: golește un bazin plin cu crapi pântecoși care vor muri și vor putrezi acolo răspândind un miros fetid.

Elle avance (umbra) invisible, dissoute dans cette nuit, dans cette pluie, aussi dense l’une que l’autre. Ni forme, ni contour. C’este seulement noir sur noir, quelque chose de plus sombre, quelque chose d’opaque qui bouge… (p. 10)

Reținut și zicerea aceasta: Un grand sinistre, quand il ne dévore pas votre maison, c’ est beau.

08.05
Ieri, de la 11,30, ceremonia de Comunione a lui Robi. A fost lungă și plicticoasă. Părintele, un tânăr preot lipsit de talent oratoric, a săvârșit întregul ritual fără pic de har, în câteva rânduri era cât pe ce să ațipesc. Copiii, în schimb, au fost frumoși în leveleandrele lor albe, au stat cuminți la locurile lor; Robi, cel mai înalt dintre ei, a stat în ultimul rând, lângă preot, la poza finală. Cântările, în schimb, mi-au plăcut. În ciuda inderdicției rostite de o doamnă care se dă importantă, am reușit să fac un scurt video cu finalul unei asemenea cântări, precum și cu chipurile alor noștri: Ana, Daria și piticii, Ștefi, Luca și Robi. L-am trimis pe whpp câtorva: Mili, Petrea, Bazil, Ștefan B., Chirilă. Petrea m-a sunat imediat, iar ceilalți mi-au scris cuvinte de mulțumire. Am făcut și niște poze surprinzător de reușite, zice Ana, care nu e deloc încântată, de obicei, de prestația mea de fotograf. Pe bună dreptate.

09.05
Leon Dragomir, șeful revistei Argeș, mă tot invită să țin o conferință la Pitești. Poate la toamnă, i-am zis, voi veni și voi vorbi despre Poezie și tăcere.
Tăcerea, în sens metafizic:

la început a fost tăcerea
și tăcerea era dincolo de Dumnezeu

nu tăcerea infinită a lui Dumnezeu –
o formulă retorică bună pentru snobi

ci tăcerea de dincolo de cuvânt
tăcerea sălbatică
tăcerea în sine

Tăcerea, ca substanță poetică: este magma în care plutesc nerostitele; înainte de a fi obiect (cosmic), poemul e un precipitat; e nevoie de un reactiv pentru ca acesta să se cristalizeze; iubirea, în ceea ce mă privește, a jucat și joacă acest rol, dar, nostalgia, furia, revolta, angoasa pot juca, la rândul lor, acest rol.
Tăcerea, ca techné: kiko-ul specific haiku-ului e pauza de respirație (cosmică); spațiile dintre cuvinte sunt urme ale tăcerii, ca și pauzele dinlăuntrul rostirii.
Tăcerea ca refuz: se întâmplă uneori să simți că ai scris destul, că s-a scris destul; se întâmplă, de asemenea, să fii atât de nemulțumit de tine sau de modul în care poezia, în genere, dar și poezia ta, sunt receptate, încât să refuzi să mai scrii un rând.

10.05
M-a sunat Eugen Popin. Zice că i-ar trebui un exemplar din Lumea tăcerii. O să-i trimit, firește, unul, dar și ..........     

mai mult....