LIVIU ANTONESEI
                     

                        Eterna reîntoarcere

eram băiet, eram tînăr și singur ca un ermit azvîrlit în pustiu
și pe rînd poate prin asta am atras trei din cele mai frumoase
și nespus de atrăgătoare femei din cîte s-au văzut prin lume…

le-am iubit și m-au iubit cu o pasiune care scînteia și fulgera
de am ieșit mistuiți și m-am adăpostit în deșert de fiecare dată,
m-am întrebat cu fața crăpată de nisipul moale și fierbinte
la ce bun, pentru ce toate aceste bucurii și groaznice chinuri,
ca să mă trezesc singur și bătrîn exact în punctul de plecare…

„și a fost dimineață și s-a făcut amiază
și prima încercare s-a fost încheiat…”

„și a fost amiază și s-a făcut seară
și a doua încercare s-a sbulberat…”

„și a fost seară și s-a făcut miez de noapte
și iată acum poate m-am fost mîntuit!”

și după ani de tăcere am înțeles că drumul însuși nu ținta
este ceea ce contează, ceea ce eu cu adevărat am trăit…

30 Aprilie 2025, în Iași

                 Nici durere, nici întristare...

nu vorbesc despre cei dispăruți în misterioasa călătorie,
dar cînd îți vezi tot mai rar prietenii e semn că ei văd ceva,
ceva care se apropie, iar tu nu poți vedea odată cu ei, vizionarii,
e un semn de grijă, o teamă de a nu se da de gol, e poate
semnul cel mai sigur al prieteniei pe care încă ți-o poartă...
și nu durerea ar trebui să o simți ci recunoștință veșnică –
după cîtă eternitate mai porți în săracele tale bagaje...

9 Mai 2025, în Iași

                   „Moartea e mare...”

e o nebunie inutilă să cerșești bunăvoința morții
dar este nedrept absurd chiar indecent să o insulți
să-i spui cotoroanță nemernică sau ciumă universală
să o îmbraci în negru sau purpuriu – e semn că nimic
n-ai învățat că viața ta a putrezit ca un cartof alb
într-o pivnița umedă și fără vreo rază de lumină...
dacă nu se petrece cînd ești foarte tînăr moartea este

un prilej de sărbătoare, cel mai bun, poate singurul
cît de inspirat a spus-o înțeleptul acum două mii de ani,
cît de concentrat și definitiv – mors malorum finis est...
poate și aspra durere ce mă bîntuie în plasma memoriei!
mors malorum finis est mors malorum finis est...
doar atît, fără patimă, fără rugăciuni, fără insulte!

29 Iunie – 2 Iulie 2025, în Iași

                         Clipa fără corp

clipa aceea în care ceea  ce se întîmplă se suprapune peste
ceea ce s-a mai întîmplat clipa aceea este clipa miraculoasă
care adaugă noi giuvaieruri într-o tezaur fără început și sfîrșit,
sînt lucruri de toată ziua – o răsărită care atinge privirea dar
o răsărită nu o floarea soarelui primul nume este numele adevărat
celelalte sînt sinonime calpe, atingerea ușoară a două mîini,
bulele șampaniei înțepînd gura, da, lucruri de toată ziua…
cînd spun clipa este o greșeală nimic nu e în timp și totul
se întîmplă simultan – deodată se schimbă perspectiva
se răstoarnă planul și izbucnește un gheizer de undeva
dinăuntru un gheizer care se suprapune altor gheizere
pe care le-am cunoscut mai cu seamă în afara timpului
și semnele devin memorie puternică memorie clară…
este o colecție de comori care sporește se dilată continuu
ocupă întreg golul memoriei se substituie clipei fără corp
și o eternizează – și atunci de unde moartea unde să mai fie
un loc pentru ea lipsa locului nu se metamorfozează în loc…
poate o fi poate este o lege împotriva plutocrației poate că
sîntem meniți reîntoarcerii la goliciunea de dinainte de toate…

2 – 3 Ianuarie 2025 în Iași

                               Parfumul

de cînd mă știu în această lume parfumul de benzină arsă
și fîn proaspăt cosit dar mai ales cel de fîn și flori de tei
au avut mereu și mereu asupra mea un efect proustian...
azi în drum spre oculist care devine pe zi ce trece un ocultist
în micul parc de trecere fînul și teii m-au scuturat din amorțeala
deprinsă pe vremea marilor ploii ale unei primăveri tomnatice...
din sfîrșeala care nu trece cu nimic nici magneziu nici vitamine
din țara cantoanelor, m-am trezit zburdînd vioi și elastic
cum mi se spunea în de-acum atît de îndepărtata mea copilărie...
m-am reîntors pe același drum însoțit de aceeași tînără senzație.
sfîrșeala nu este niciodată o trăire pur și simplu fizică și atît
ea vine dinlăuntru și de aceea are nevoie mereu și mereu și mereu
de un catalizator al minții sosit din senzații – totul este acolo!

23 – 27 Iunie 2025, în Iași

                           Oinops pontos

Borges nu ai deloc dreptate să-i reproșezi lui Homer
că se înșeală și că vrea să impună un clișeu pe milenii –
marea are toate culorile, după ceasuri și după zbucium,
o văd purpurie la răsărit, de culoarea safirului mai apoi,
a smaraldului, o văd uneori neagră și uleioasă ca păcura…
ceartă între marii orbi ai lumii sub privirea ciclopului,
nu în paradis, nu în lume, într-un roman, aici, în poezie…
da, văd marea cu fața ca vinul, la ceasul acela de amurg
la care îmi torn primul pahar din vinul parcă stors
din stîncile insulei, care e aidoma culorii mării, acum,
iar tu îndepărtato ai putea depune această mărturie…

23 Ianuarie 2024, în Iași