LIVIU ANTONESEI
                     
                        

        Eu și Marco căutăm sensul vieții!

Fără dacă, fără ca și cum, fără toate cuvintele
acestea neînsemnate, nu poți gîndi nimic despre nimic.
Cuvintele mari sînt neputincioase fără ele.
Dacă reducem viețile noastre la scară,
înțelegem că ele curg netulburat
după algoritmul antic al felinelor casei –
perioade inegale de entuziasm și melancolie
se amestecă ritmic și rezultă un fel de
formă a vieții. Formă? Care provoacă
evenimentele, senzațiile, trăirile pe care
în lipsa unui cuvînt mai bun, le numim conținut.
Dar forma este ea însăși toată viața noastră.
 Cu ochii țintă în ochii mei, nemișcat ca sfinxul,
Marco Polo îmi dă dreptate pe loc –
Țîșnește ca o săgeată într-o direcție aleatorie,
după gîndul meu. Se oprește brusc.
Mă privește din nou cu atenție. Se culcă,
dar pe o parte, nu e o predare completă…
A închis ochii – căutăm sensul vieții
altădată. Sau altcum. Sau trăim în forme.

2 Ianuarie 2018, în Iași

   Atunci, acum, cînd Marco Polo șoptește poemul

                     Pentru Silvestru, pentru Lucian

Pe vremuri, veneau din Kitai mătăsuri, lampioane colorate
și hîrtia aceea perfectă pe care să așterni versuri
cu stiloul perfect refăcut după original și cerneală ultramarin
și Marco îmi șoptește să citesc ziarele și să nu iau
nimic de la soare răsare, după cipurile mititele, au inventat
o gînganie atît de mică, mică de tot, că nici nu se vede,
dar mișcă precum gîndul și împrăștie molima-n lume…
știa bestia că tînjesc după o lanternă cu leduri!
privește gînditor către mîna care scrie, bate cu laba podeaua
și șoptește – spune că eu ți-am spus, spune asta! spun,
am și spus-o deja și o voi spune de cîte ori mi-o va cere.
are dreptate, un prieten a scris o carte întreagă
despre Silvestru al lui, care ar fi salvat planeta…
Toată ziua a privit cu ochii mijiți coperta lucioasă,
toată ziua a pregătit spectacolul acesta de gelozie felină

21 – 29 Iunie 2020, în Iași

                     Marco în vis…

Marco Polo se întinde în vis, în visul meu,
și spune că-i place poziția mea din somn –
sigur că îi place, așezat pe partea stîngă,
cu trupul rășchirat în forma unui S imperfect,
îi ofer două culcușuri ideale de o parte și de
cealaltă, în care se încuibă după lungi tatonări –
calcă pe mine dezinvolt, trage plapuma, bate
cu lăbuțele, adulmecă și se prăvale în locul ales…
Nu știu de cîte ori își schimbă locul cît dorm,
cît deambulează prin apartamentul din nou
întreg al său, de la începutul molimei încoace,
dar ceea ce observ este că, dacă la adormirea mea,
s-a așezat într-o parte, la trezire e în cealaltă…
Nu știu de ce și asta mă preocupă, mă obsedează
să pătrund numai cîteva clipe în mintea lui felină…

23 Octombrie 2021, în Iași

       După chipul după voia lui adam kadmon

a fost odată ca niciodată dacă n-ar fi fost nu ți-aș povesti
cu pasiune că lumea nu va pieri în flăcări nesfîrșite
înainte de marea explozie adam kadmon arhitectul
a ascuns o cuantă din energia inițială care să corecteze
drumul lumii să îndepărteze primejdia entropiei
și din amestecul de corpuri, unde, fulegere și raze enorme
s-a născut ordinea netulburată a constealațiilor pe cerul
sub care respirăm pentru totdeauna – știi bine că nu mint
eu doar îmi amintesc cele primite de la adam kadmon
și îmi imaginez, fantasmez cele uitate, umplu găuri negre...
a fost odată ca niciodată dacă n-ar fi fost n-aș povesti
cum s-a născut geoistoria – judele iașilor ducele bucovinei
și-a întins stăpînirea peste o mare parte din lumea aceasta
și avea megieșe ape nesfîrșite și puține uscaturi ape limpezi
și sărate calde în care te-am luat ca în marea scăldătoare
și am ajuns să respirăm în ape la fel cum respirasem sub cer
cum știi nu mint îmi amintesc cele primite de la adam kadmon
și îmi imaginez fantasmez cele uitate, umplu găurile negre...
a fost odată ca niciodată de n-ar fi fost nu ți-aș povesti
despre cele trei fire împletite perfect din care sîntem alcătuiți
și nimeni nu poate despărți trupul de suflet și de spirit
ele nu sînt cu adevărat reale vii decît în fuziune, îndemănate
și în ceasuri rare cele trei și celelalte trei se adună laolaltă
ca într-o sferă de aur luminoasă strălucitoare fierbinte
știi că nu mint îmi amintesc cele primite de la adam kadmon
și fantasmez cu talent cele uitate, umplu găurile negre...
a fost odată ca niciodată de n-ar fi fost nu ți-aș povesti
că ultima ipostază nu are o cuantă secretă din energia primă
și toate minunile de pînă acum toate se vor spulbera
în nepăsarea retragerea sau răutatea marelui arhitect
nici umbra lumii nu va rămîne, nici umbra unei umbre...
nu eu nu mint poate minciuna e în lume de la bun început
poate nu a existat vreo cuantă secretă de energie inițială
care să țină lumea pe drumul cel drept, pe bunul făgaș...

6 Septembrie 2025, în Iași