PAULA BÂRSAN

                             
              Poison

Invitația la cafea
Se risipi prăfuită în ani.
Acele întâlniri neîntâmplate
N-ar trebui să rămână stropite,
În anii plecați,
Ca rugina pe-o frunză în toamna cea grea.
O boare ușoară ce zboară
Aduce un iz de cafea neservită în nara ta.
Mai vrei să te întrebe, oficial, ce mai faci?
Răspuns clandestin despre tine găsesc,
Pun sare în verb peste impur epitet,
Tulbure pigment .
Printre puține cuvinte cu zile
Picură amar din foi veștede moarte,
Ca să înșiri mărgele de fiere apoi,
Din ai lor ochi pătați, în ocru icteric.
  Acum preferi un ristretto,
Ca un duș rece, apoi cald,
Ce te-nvăluie în relaxare aproape uitată,
De prima vară..
Ne pornim să dezlegăm sufletul desfrunzit,
Cetate nemuritoare,
Ce va aduna toamna ta cu a mea,
În șiraguri de sori
Prin norii de cappuccino cremos.
La invitația ta, e timpul meu să răspund
Sunt bine! Mulțumesc. Ce mai faci?

               Somn

Pitici, liliput,
Scufițe cu rochii scurtuțe,
Cocoțate pe toc, pantofiori lăcuiți,
Cumpărați din țara lui Alice,
Fetițe ușor zgribulite de timp, cu codițe și riți-piți,
Suntem din nou la grădinița din cartier,
Băieței cu mașinuțe gândind la colecții de lux,
Jucându-se cu buldozerul, chiar cu șurubelnița, periculos.
Așa ne-alergăm noi aici și acum,
După reguli de oameni mari.

Ne îngrijim păpușile, le reparăm la spital
Sperând la garanție pe suflet
Dar bucuroși s-o primim pentru trup.
Am omis să vă spun
Că în vis devenim Guliveri și Amazoane,
Sărind regulile la care-am visat.
Avem o scuză, suntem virtuali,
Paralele devin cele două lumi
Fără plasă
Și încercăm să fugim între ele,
Pierduți într-un salt acrobat,
Greu de executat în lipsa curajului,
Primul păcat originar.

           Fără răspuns

Nu mă-ntreba de ce
A sosit clipa
Când arunc privirea flămândă de noi
Pe maidanul din zare, în depărtare,
Să mă adun pe mine din tine,
Pe tine din noi,
Să topim acest delir
În contururi mai calde de zări,
Să curgă prin noi,
În gări mici și halte să poposească
Ale noastre tinere suflete, să se reîntrupească,
În beatitudine, agale visare,
Cu tichet la fiecare plecare,
Furișați de privirea unui controlor
Ce vămuiește și perforează
Cu sete de viață ale noastre tinere rătăciri.

                  Vital

Într-o zi ai trimis gândul într-o indecentă călătorie
Și a ales să privească pe gaura cheii,
Să vadă acele măști mute,
Urmele pașilor trecuți pe trotuarul amintirilor
Cum se înmulțesc în propria beatitudine
De banală clocire a unui ou de dinozaur,
Cu o foame feroce ce va erupe în noua viață
Cu cioc lung.
Să poată mușca
Din surzenia sufletelor lor,
În dans de bacantă sfâșiată de dor,
Eșuată acum, pe un anume țărm,
Împreună cu două diafane sirene
Ce vor picura în topire a lor murire,
Trezind simțul la viață,
De dinaintea muțeniei surde
A urmelor celor trecuți prin viața ta.

                  Zbatere

Năvală afară, urgie,
Stau despletite ramurile mele
Pe care-am agățat la uscat
Zâmbete jilav acordate, pe-o sfoară,..............

mai mult....