PAULA BÂRSAN

                                
                                 Desprindere

Când nu te alintă nici forma, deloc aroma, decuplezi căci meritocrația e din nou asistată social și cere sertare din ce în ce mai multe și uneori temperatură controlată...Înțelegi vremea, dar nu și frigiderul din biroul cu soare fără de panouri solare și multe țipete în aprinse culori de flori plasticate și prăfuite, oneste, ce și pe cavou ar poza imperfecte. Cum mirosea a speranță răpusă de o cafea la capsulă iar lipsa de acumulatori dezvelea o răcoare-n suspans....te ridici, ieși la aer curat. Sori strălucesc fără meșă. Te luminezi la pas ...parcă e o veșnicie de când te-ai rupt de subsol, redescoperi zâmbetele necrispate, cursul firesc, natural, de la sine al timpului ce-l simți prieten acum. E multă tăcere de branulă dar și mirare la braț, tu cu tine, pășind săltat și exuberant cu ziua de mâine. Bucuria respiră ultima rată, a învățat să aibă mai mult cu mai puțin de când i-a lăsat în distopia lor prăbușită de prime compensatorii, acele bonusuri la negru, de nevoie și riscant promise, fără suport, celor insignifianti dar fideli. La fix sună gongul, heruvimii cântă zilnic alături și optimismul se așază cuminte în strană, ia liftul....apoi se portează în sufletul ce-și măsoară propria înălțime, cea mai înaltă turlă, Sagrada Familia e deja confirmată.

                                       Revelionul...

Borcanul la care ajunge toată lumea are pelteaua albastră? Cel care știe face, cel care nu știe îi învață pe alții iar când stăpânul își pierde câinii iese să-i caute....Tăceri de năluci, contururi sparte și umbre ale preamăririi de sine tornadă așteaptă... Același spațiu în prietenie cu minoritatea, alături de cuibul de viespi...Obligați la apel, au sosit să onoreze, cielul este premiat, alături ospăț cu cărnuri și butelci pentru boierii cuvântului uneori tradus, în camere separate așezat, fără sonor, între arhive, sub ochii priponiți ai muralului istoriei și personajelor sale. Mimare, retard ceasul, obosită clipa, numai stăpânul mai crește cărăbuși în sertare....se aude o poezie, zbate un vuiet, corbii își scot ochii, lupii freamătă o dorință aprinsă, undeva la masă, fericirea cea mică savura filajul. Așteptarea cea exersată prelung se încheiase, oficial e luată, dată cu voia ei stăpânului. În aule cu greii mari, în cercuri mici nelăudații, unii și adevărați... diplomele semnate de stăpân sunt plicuri albe ce leagă veșnicia confuziei ca sfoara de creionul chimic cu care își completau numele și semnătura pentru rețeta prescrisă.... Să nu fie demență.

               Vis de iarnă

Iarna visa cu voluptate geroasă
O pereche astrală de conduri,
Cu tocuri până în inima ta,
Cu pietre încrustate în noapte,
Ca la fiecare încălțare
Să crească în splendoare de stea
Strălucirea ei de femeie frumoasă,
Pretendentă la iubirea
Cu fericire aleasă.
În pași de dans construia escapadă
De primăvăratică crăiasă,
Să nu rămână doar flori de gheață
Iubirea ta.


             Perpetuum Mobile

Mi-am înțepat secunda
De cerul privirii tale,
Trezind la viață
Etajul meu albastru.
Te-am hărăzit, bucolică fondantă,
Cu panglici solare,
Spre universul inimii mele,
În înfășurare,
Apoi în desfășurare,
Cu degete fin ascuțite,
În dragoste înroșite,
Zorite la dulcea chemare.


                 Rezoluție

Constelații de emoții nearse,
Zâmbete zgribulite,
Cuvinte nerostite,
Mulțumiri neauzite,
Speranțe rănite, suple trădări,
Promisiuni făgăduite,
Gânduri izbite în idei nepotrivite,
Curaj voluntar iscusit, arcuit,
Rămas rebel...
Vă tighelesc în fiecare seară,
La rochia mea andaluză,
Cu fir depănat,
Din efervescența dulce-amară.
Volane multicolor suprapuse
Vă port la pas,
Ușor vaporoasă, transparentă ...
Vă dau căldură de vară,
Sub umbrelă de vise-n apusuri,
Atârnând castaniete,
Abanos de comete,
Pe anii mei, festonați iscusit,
Cu puterea de-a amesteca
Lumea mea și a ta fericit..............

mai mult....