PAULA BÂRSAN

                                  Chiva

Să ai norocul să te curteze în facultate o fină prințesă, însemna mult, exagerat de dorit de orice bărbat. Îl ridica în ochii lor dar el, orgoliosul nu se aștepta la o iubită soție care să-l eclipseze devreme în tot. L-au trădat propriile acțiuni.... l-au mutilat vorbele prietenilor, că ea, o săracă venită din Dorohoi, cu mămăliga în dinți după gem, finul desert al unor timpuri apuse, urca mai sus decât îi era locul. Ajuns repede obsedat de această făptură, absolventă de medicină în anii “90, ce îi intrase în suflet ca sfredelul, Gelu nu mai avea control căci Ida îl depășea fără să vrea prin nonșalanță, istețime și vervă, blocându-l în fața lor.... Ca angajată la privat la marea clinică cu 5 etaje, avea și venit consistent, avea și statut dar acum se afla pe targă să o repare colegii de spital, din nou... Radu, colegul de facultate al Idei a preluat-o spre salonul dedicat urgențelor, intervenind cu echipa, stabilizând-o la terapie intensivă. Recidiva Gelu în astfel de ieșiri din ce în ce mai dese, atât în absența dar și în prezența Gisellei. Nu conștietiza pe moment, revenea din hipnoză spășit, cerându-și iertare prin buchete de trandafiri incolori uneori, alteori prin săruturi și lacrimi de sfinți, amare și prea fierbinți în nepăsare.

 
                                        ***
O urmărea de la distanță. Ascundea ceva aparte delicata făptură, o tristețe criptică afișa, așa stafidită și negruță părea întruchiparea izolării. Doar tristețea îl orbea pe Gelu, măcinându-l de când Ida lui a plecat. Ida, pe care și-o dorise a lui veșnic, îl săruta încă din fotografia din portofel pe care o împinse la loc după ce o atinse crispat în momentul de rătăcire ivit la fiecare călătorie mai lungă cu metroul. Tenebre îi erau gândurile și nu se putea liniști și desprinde, lacrima răsărea dar nu o lăsa, împingând-o cu arătătorul la loc. O privi și mai atent pe cea care acum îi schiță un zâmbet discret dar gingaș, întrebându-l dacă e liber locul de lângă el. Așa s-au cunoscut, în metrou, și au plecat împreună la pas. Aveau nevoie unul de altul Chiva și Gelu.

   
                                        ***
Firava brunetă, colțuroasă, urâțică, trista făptură cu mult și ascuns gri în suflet, ce dezvelea forțat artificii de colorată veselie, se numea Paraschiva. Ca o doamnă profesor de colegiu din anii trecuți și obosiți, Chiva încerca eschivarea exersând-o zilnic, alintându-se.

Cu sarafan lung și cămășuță în carouri, din material sintetic, cu haine modeste și prost alese ca îmbinare și potrivire, poza exuberantă, bacantă chiar și nu-i reușea. Fruntea extrem de îngustă, permanent încruntată spre ridat, zâmbetul aspru și fals teatralizat în exprimare, rigiditatea din colțul gurii și gestica invocau artificialul, nenaturalul. Vorbea imitând, se exprima imitând....totul era imitat, ea nu era ea...doar într-un tăiș rece de gheață al privirii, cunoscătorii puțini o aflau. Sârguincioasă spre tocilară la școală, Chiva pierduse trenul iubirii. Experimentase târziu viața și sentimentele cu diverși patroni de mici industrii până la Gelu, cel care a decorsetat-o de angoase, alesul ei venit la pachet cu Giselle, fata ce-i semăna leit lui. Chiva o adoptă la propriu și mulțumită se afișa ca mamă dar o mutila, o ponegrea ca imagine ori de câte ori se putea, așa refula. Nu o mulțumea pe ea, femeie exagerat de meticuloasă, calculată, această făptură caldă, intrată cumva nepoftită în viața sa la pachet cu fericirea. Fiica înfiată nu era nici pe departe perfectă. Neglijenta adolescentă Giselle, cu hainele aruncate, lăsate oriunde și fără jenă, cu patul de multe ori nefăcut, cu șosetele purtate și murdare la vedere, uitate, cu picioarele sprijinite pe pereți în relaxare totală în momentele puține de respiro când repeta lecțiile la care obținea punctaj maxim. Cu machiaj exagerat uneori dar și cu cada nespălată după baie, nu corespundea exigenței Chivei. (...).Giselle reuși și cu ajutorul Chivei să se redreseze mental după șocul copilăriei, mama ei naturală Ida, renunțase devreme la viață, se aruncase de la balcon într-o zi însorită de vară. Indiferent de motivul alegerii, ziarele povesteau în amănunt despre o anume labilitate cât și despre divergențe familiale sonore, reproșuri, trădări. Mai mult, închipuirile convertite în faptă ale lui Gelu se relatau, prea puține referitoare la mama Gisellei, medicul specialist de renume. În doi ani s-au estompat vorbele, oamenii au înțeles că se mai și moare, indiferent cum, iar șușotelile pe la colțuri și oriunde pe acest subiect, timpul le astupă aruncându-le în colbul uitării. Chiva și Gelu au mutat-o pe Giselle la altă școală, avea acum agățat în semnătură și în proaspătul buletin numele noii mame, nume obținut prin căsătoria civilă a Chivei cu Gelu, deja era alta. Tristețea copilei nu lăsa urme decât în amintirea și în ședințele de terapie la cabinetul de psihologie din colț și când bătu colegiul la ușă, reuși la cea mai bună încadrare. Au înscris-o la balet, au meditat-o, s-au preocupat împreună de viitorul acesteia. Giselle se întrecea în efortul depus zi de zi, concurs după concurs, promitea. Primi și aplauze, au sosit devreme dar muncite și premiile, reviste glamuroase, internaționale, afișând-o în splendoare pe marile scene ale Europei. Totul costa, deplasările, turneele, costumele, recuzita, ... (...)Chiva acoperea cu greu și foarte greu, cu efort consistent, cu extrem de multe ore peste program, prin bonusurile speciale primite regește în plic, lună de lună sau trimestrial.
Neîmprumutând nimic fizic de la Ida, doar de la Gelu, oacheșul bărbat plin de sine și preocupat prea puțin de copilul interior, adolescenta se înălța spectaculos sub toate aspectele, o șatenă lungă cu coamă grea ce se reinventa după durerea intrată în viață. (...)Giselle creștea, tulburător se reafla prea devreme la umbra unei mari neliniști, a marii dureri din familia nouă, a doua acum căci Gelu și Chiva parcă nu se mai vedeau în ultima perioadă, nu-și acordau spațiu comun..............

mai mult....