MIHAELA OANCEA

                           POEME
    

                 pasărea cu cioc subțire

cântecul ei sună ca niște sertare
în care n-ai voie să te uiți prea mult.

într-o dimineață
găsește pe masă
o a treia listă de cumpărături.
literele sunt ușor deformate
ca și cum ar fi fost apăsate
cu un cioc subțire
dintr-o specie dispărută.

în fiecare dimineață
apare sau lipsește ceva minor
suficient cât să nu poți demonstra
că a existat vreodată.


      lumea ca eroare corectată prea târziu

după trecerea păsării brauneriene
obiectele își pierd încrederea în formă.

lingura declară că nu mai reflectă corect mâinile.
ușa refuză să mai fie intrare sau ieșire.
în frigider
laptele își amintește brusc
că ar fi putut fi altceva.

oglinda depune plângere
împotriva fețelor care o folosesc.
spune că uneori
nu mai știe cine pe cine inventează.

nimeni nu mai poate spune sigur
dacă pasărea a trecut prin lume
sau lumea a fost doar o eroare
corectată prea târziu.

                pasărea browneriană

nu are zbor
ci o eroare persistentă a privirii.
trece prin aer
ca o corecție ce sosește mult prea târziu.
orașul cedează discret.
când apare
colțurile își pierd dreptul la un singur sens
ferestrele devin guri
care încearcă să spună ceva
dar se răzgândesc în același moment.
lasă în urmă copii geometrice ale fricii
forme care seamănă suspect de mult
cu gândurile neautorizate.
unii spun că vine dintr-un pictor
alții că pictorul a fost doar un reziduu vizual al ei
doar o greșeală acceptată de ochi.
înțelegi prea târziu.
nu privești pasărea. ești privit
și privirea ei
îți deplasează interiorul cu precizie rece
îți mută amintirile cu câțiva milimetri mai la stânga
suficient cât să nu te mai recunoști exact.
îți crește un ochi în plus
care nu ajută la vedere
ci la îndoială.

apoi dispare. se retrage din coerență.
în aer rămâne senzația
că realitatea a fost ajustată
fără voința ta.


      manual de supraviețuire pentru păsări moderne

pasărea browneriană
mișună cu telefonul lipit de ureche
prin orașul plin de farmacii și eșecuri.

își izbește periodic ciocul
de vitrinele luminate ale orașului
confundând reflexia cu ieșirea.
are multe planuri. orașul cască plictisit.
îl doare în cot de ședința ei de la ora cinci.
dar ea insistă. completează formulare.
face economii. se compară cu foști colegi de facultate.
își cumpără cremă anti-aging.
udă florile. face supă și își spune
că mâine va avea succes.

pasărea browneriană
cântă numai în apropierea aparatelor electrice
ca și cum ar aștepta
să fie încărcată de cineva.
încearcă zilnic să prindă semnal.
sunt zile în care telefonul
răspunde în locul ei. azi telefoanele zac abandonate
în camere ce nu știu să sune.
 ........…         

mai mult....