MIRELA ROZNOVEANU

                       Cântecul celui nenăscut

Ia-mă în poala ta, mamă Marie!
E frig dincolo de cuibul ocrotit
de foşnetul aortei tale.
În văile din suflet caut de un timp sălaşul blând
unde înaintea mea a mai înmugurit un frate.
Ai şi început să-mi ţeşi giulgiul, o, mamă,
şi totuşi cât de mult mai am până să mă înveleşti
în scutecul matern!
Pe creştet roata de var a visurilor
e doar un cerc de fier.
Şi încă nici o veste de la tine.
Pletele umede te roagă să le arunci
fărâmituri din căldura degetelor tale.
M-am rătăcit de tot.
Tu, Buno, adună-mă!
Mă veştejesc în palmierii din pustiu,
carnea, cere-o de la carnivorii mărilor;
o vor vărsa pe maluri la un semn al tău.
Haitele sătule îmi priveghează oasele
iar capul stă între fălcile lupului flămând
obosit de atâta alergătură.
În curând va ajunge la vizuină.
Tu poţi să-l opreşti?
Ia-mă în poala ta, mamă Marie,
şi cântă-mi şi leagănă-mă sub nucii curţii noastre.
Şi dă-mi dimineaţă o cană cu lapte,
seara, puţină speranţă cu stele,
şi pune-mă să plivesc straturile de roşii
sau să depăn, dacă vrei tu, lâna de aur.
Încerc să ies din vis pentru a veghea cerul;
lasă-mă, Mamă, să stau între florile curţii noastre.


(Din volumul Învăţarea Lumii, 1998)

               Das Lied des Ungeborenen

Nimm mich in deinen Schoß, Mutter Maria!
Kalt ist es jenseits des geschützten Nestes,
dort, wo dein Aortenrauschen rauscht.
In den Tälern meiner Seele suche ich schon lange
die sanfte Herberge,
wo vor mir schon ein Bruder erblüht ist.
Du hast schon begonnen, mir das Leichentuch zu weben, o Mutter,
und doch – wie weit bin ich noch davon entfernt,
mich in das mütterliche Wickeltuch zu hüllen!
Auf meiner Stirn das Sonnenrad der Träume
ist nur ein eiserner Ring.
Noch immer keine Nachricht von dir.
Deine feuchten Locken bitten dich,
Brotkrumen von der Wärme deiner Finger zu werfen.
Ich bin ganz verloren gegangen.
Du, Gute, sammle mich ein!
Ich verwelke unter den Palmen der Wüste,
mein Fleisch – erbitte es von den Fleischfressern des Meeres;
sie werden es an den Ufern ausschütten auf dein Zeichen.
Satt gefressenes Rudel wachen über meine Knochen,
und mein Haupt ruht zwischen den Kiefern des hungrigen Wolfes,
müde vom ewigen Hetzen.
Bald wird er seine Höhle erreichen.
Kannst du ihn aufhalten?
Nimm mich in deinen Schoß, Mutter Maria,
und sing mir, wiege mich unter den Walnussbäumen unseres Hofes.
Gib mir morgens eine Schale Milch,
abends ein wenig Hoffnung mit den Sternen,
und lass mich das Tomatenbeet jäten
oder, wenn du magst, die goldene Wolle spinnen.
Ich versuche, aus dem Traum zu treten, um den Himmel zu hüten;
lass mich, Mutter, zwischen den Blumen unseres Gartens verweilen.

              (Aus dem Band Die Welt kennenlernen 1998)

          Traducere//Übertragung: MAXIMILIAN DENGG