MIRELA ROZNOVEANU

                    
  VASILE GOGEA - UN MARTOR DISCRET DAR
   DE SUBSTANȚĂ AL TIMPURILOR NOASTRE
                       
 
     Vasile Gogea este unul dintre scriitori români care nu au semnat pactul cu diavolul în comunism și nici cu urmașii acestuia asumându-și ca atare consecințele, cum ar fi margi- nalizarea și ignorarea de către viața literară centrală. Recitind azi adunată în cărți jurnalistica, paginile polemice, eseurile politice din ultimii treizeci și mai bine de ani, apărute la timpul lor în publicații cu o circulație restrânsă – descopăr o voce profundă, de o rectitudine morală ireproșabilă, care ar fi me- ritat în 1990 și după să ocupe prima pagină a cotidienelor și revistelor centrale ale României. O apariție editoriala recentă aduce o closure - o închidere lirico-reflexivă a operei unei vieți trăite într-o provincie a țării, în Transilvania. Din caietul melcului. Poezii din cochilii (Dota, Cluj-Napoca, 2023) in- vită la trecerea în revistă fie și parțială a operei autorului, în- sumată în mai mult de două zeci de cărți și sute de articole, autor puțin cunoscut de cititori sau chiar de colegii scriitori din Bu- curești sau Iași pentru că Vasile Gogea nu a benefi- ciat de tiraje mari cu distribuție națională sau campanii publi- citare. El s-a revendicat tăcut nordului cultural românesc, asumîndu-și o independență ferită de compromisuri funda- mentale.
      Indiferent de forma estetică aleasă de scrisul lui - critică literară, proză de ficțiune, poem, jurnal personal, eseu filozofic, meditație morală, polemică politică, reportaj de ziar – Vasile Gogea (născut 7 august 1953, în Sighetu Marmației) împletește cultura politică și filozofică, aforismul, lirismul și meditația profundă. Este un moralist din spița lui Voltaire și Cioran care tratează lumea cu respect și iubire. Gogea’s blog https://vasilegogea.wordpress.com/ cultivă echilibrul și civilitatea de mai bine de 15 ani în spațiul internetului românesc cultural și politic. Neînrolat în grupări sau grupuri de influență, a preferat de la un timp locul celui care vede de la periferie, din grădina casei de la Cluj, și care, cu cît mai departe de centru, cu atât vede mai bine. Deși depărtarea are și ea negativele ei. Prudent în ce îl privește, nota într-un comentariu din 2015 pe blog, îndoindu-se de sine: „Am ajuns la o vîrstă şi am trecut prin experienţe care îmi permit să afirm, cu oarecare îndreptăţire, că dacă la tinereţe poate fi un semn de „eroism” să ai rucsacul plin cu iluzii şi la maturitate – un semn de „nobleţe” să ai „biblioteca” bine garnisită cu dezamăgiri, atunci cînd te apropii de ceea ce ar putea fi ultima ta vîrstă, nu-ţi mai rămîne decît „podul” sau „pivniţa” pentru noi „contraziceri” cu viaţa!”

       
      Înțelegând cum lucrează mecanismele bune și rele ale societății, Vasile Gogea a ales să se retragă în anii din urmă în bunătate și prietenie. Când aberațiile culturale, politice, sociale i s-au părut flagrante, a folosit verbul polemicii tran- șante chiar cînd a fost vorba de prieteni apropiați. Înțelep- ciunea l-a impins spre claustrare în a doua parte a vieții după rănile căpătate de-a lungul ei. Pentru că a fost realmente “ars” de injustițiile și dezamăgirile existenței. Ar trebui să nu uităm că Vasile Gogea este autorul reportajului trimis sub supravegherea securității ceaușiste unei reviste franceze despre revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, revoltă la care a participat. L-am întîlnit în redacția României libere în ianuarie 1990, în aprilie într-o calatorie de grup la Zurich unde, împreună cu Ticu Dumitrescu am scris Declarația de la Zurich avînd ca scop transmiterea în occident a adevărului despre protestul din Piața Universității, și apoi în septembrie a aceluiași an la Brașov unde a avut loc prima întîlnire a rezistenței române. Asemeni lui Candide, Vasile Gogea a ales să își cultive grădina în ultimul deceniu, adică blogul unde a scris liber, eludând orice formă de cenzură. Fără eșafodaje constructive de amploare, dar consistent în teme și obsesii, scrisul lui amintește de fractura expresiei din scrierile lui Cioran, pentru ca alteori să se apropie de mizantropia Ecleziastului. 
     Filozofia politică modernă aplică morala în poli-tică. Moraliștii politici își imaginează cum ar arăta politica redesenată din perspectiva moralei. Numai că morala la Gogea nu se trage sau răspunde rațiunii abstracte ci istoriei poporului român și lui Dumnezeu. Trăind într-o țară cu o profund imorală clasă politică, demersul lui Vasile Gogea este de înțeles. În 1990 el scria într-un articol publicat în revista „22” (nr. 35) – despre “legea morală. Fără aceas- tă lege, pe care numai solidaritatea fundamentată pe adevăr o poate institui, nici un parlament, oricît de „harnic” ar fi el şi oricîte legi ar adopta, nu va face decît să legifereze, mereu şi mereu, nelegiuirile.” Fiind în fond și un istoric al timpului trăit, curiozitatea moralistului despre natura umană transpare din multitudinea întrebărilor directe sau subtile legate de revoluția de la 1989 și urmările ei. Ca și la Cioran, fragmentarisul sau fragmentarea pare de la un moment dat nu doar un stil ci și o formă de viață. Cioran s-a numit pe sine “un homme de fragment.” Și tot ca la Cioran, scrisul este pentru Vasile Gogea o formă de supra- viețuire, de depășire a tristeților imense provocate de moar- tea prietenilor sau dezamăgirile personale și politice. Într-o conversație cu filozoful spaniol Fernando Savater, Cioran a explicat: “ o carte este o sinucidere amînată.” („The Times Philosopher of Failure: Emil Cioran’s Heights of Despair.” Los Angeles Review of Books. Costica Bradatan, November 28, 2016) Și cărțile lui Vasile Gogea îmi par, în mare parte, la fel.
     Evenimente relatate precis cu o concizie remarcabilă, amintiri legate de istoria trăită a țării, argumentări filozofice, comentarii de literatură și filozofie întîmpină pe cititor în scrisul lui Vasile Gogea. Scene din viaţa lui Anselmus (Editura Limes, 2008) revizitat azi pare mai mult o expunere de dezbateri abstracte decît o lume de caractere cu viață, și cred că asta se datorează faptului că romanul a fost scris înainte de 1989. Vocea autorului se topește în cea a personajelor. Anselmus - obsedat de scris, fără viață ...........

mai mult....