CLELIA IFRIM
                 

                        Călătoria anotimpurilor


     Am primit în primăvara aceasta (2025) din Nagoya, Japonia, cartea „My Journey with Haiku” (WEP International company, 29 november 2024) a doamnei, sensei Kõko Katõ, nume de referință în lumea haiku-ului internațional modern. Cartea are tiparul / modelul vechilor jurnale japoneze de călătorie, şi în special modelul cărții lui Matsuo Bashõ „Drumul îngust spre nordul îndepărtat”. 
    „My Journey with Haiku” este publicată în limba japoneză, ideograme şi romaji (transcriere cu litere latine), în limba engleză în traducerea autoarei împreună cu David Burleigh, şi fiecare haiku este însoțit de un scurt comentariu privind înțelesul poemului, nume de plante şi animale, geografii locale şi date memoriale privind autorii respectivi. Are ca motto două citate binecunoscute din Matsuo Bashõ şi James Kirkup, ambele cu valoare sintetică şi practică în scrierea poemului haiku. Citatul din Bashõ sună aşa: 

     Despre pin, învață de la pin
     Iar despre bambus, învață de la bambus. ” 

     Într-o lume tot mai amestecată, ce tinde tot mai mult spre anularea identității personale, definitorie pentru o ființă umană, acest sfat, deşi poetic, este foarte util şi de folos. Dincolo de aceasta este şi o linie directoare, foarte simplă, care trimite exact la ținta de care ai nevoie: învață de la timp ce este timpul. 
     Călătoria anotimpurilor este o spirală infinită, dar poți alege un fragment, care poartă în el toate semnele întregului. A privi florile de cireş înseamnă a te hrăni natural:

    „Cireşii-ncep să-nflorească ‒
     eu trăiesc hrănindu-mi mintea
     cu ce-i mai bun în fiecare zi”

     Este un haiku scris de Kõko Katõ la moartea soțului ei şi face parte din primul capitol, care dă şi titlul cărții. „Când scriu haiku mă simt liberă” scrie autoarea în comentariul însoțitor. Într-un fel frumusețea „florile de cireş”, timpul lor de înflorire, reciclează timpul morții. 
    Timpul din cartea „My Journey with Haiku” este redat prin obişnuita referință sezonala, Kigo, sau prin data diverselor evenimente, festivaluri, sau îndeletnici agricole.

       
Hina Matsuri, Festivalul Păpuşilor, este un foarte vechi festival, ținut fără întrerupere de sute de ani, în special de familiile care au fetițe. Are loc in luna Martie şi este un Kigo de primăvară. 
      Sau un alt exemplu, culesul piperului, ca referință sezonala de vară:

     „Culeg piper japonez încă verde ‒
     dincolo de râu, vârfurile munților
     sunt clare şi strălucitoare”. 

     Timpul ciclic, diferit de cel liniar, are în spirala lui, puncte suprapuse, la diferență de ani, pe fiecare nivel de rotație. Culegătorii de piper din poemul haiku de mai sus, fac şi astăzi aceleaşi gesturi ca şi cei din vechime. Şi azi ei privesc aceeaşi munți de dincolo de râu. Apa curgătoare a râului este o trimitere clară la râul timpului.
     Călătoria anotimpurilor trece încă o dată, traversând în fiecare an, sau la mii de ani distanță, fluxul timpului, prin acelaşi loc ‒ câmpul de piper verde. Această călătorie este nesfârșită şi un haiku poate reda prin limbajul său poetic nu numai stilul unui autor, ci şi ideea că el însuşi este un călător în barca timpului. 
     Pentru iubitorii de înțelesuri mai adânci, acest haiku trimite şi la îndepărtata cultură Yayoi, cea mai veche cultură din arhipelagul nipon. Cultura Yayoi face trecerea de la viața nomadă de vânătoare, la cea stabilă, legată de cultivarea pământului ‒ agricultura. Culegătorii de fructe, de piper, au fost primii oameni care au făcut această trecere, şi cei de azi, locuind în satele de pe malurile râului Kiso, sunt urmaşii lor în linie tradițională. 
     Al doilea capitol al cărții „My Journey with Haiku” este intitulat „Song of the Wind” şi cuprinde diverşi poeți internaționali care au publicat în paginile revistei „KO”, precum şi autori japonezi din secolul XVII, aparținând diferitelor şcoli de haiku, şi care au fost discipoli ai lui Bashõ sau Buson.
     Unul dintre ei este Kito Takai (1741 - 1789), discipol al lui Buson şi el a scris acest haiku: 

    „Vânt de primăvară ‒ 
     librăria pune prespapieuri 
     pe cărțile ilustrate”
    
     Citindu-l, o mie de întrebări mi-au venit în minte. În primul rând, găsim o personificare. Librăria (bookshop, în traducerea din carte) se comportă ca o ființă umană. Amintesc din nou, pentru iubitorii de haiku, că metafora, personificarea, comparația şi alte figuri de stil, fac parte integrală din scrierea poemului haiku. Ba mai mult, în cazul haiku-ului scris de Kito Takai, librăria este totuna cu cel care are grijă de ea, adică librarul. 
     De ce vrea librăria/ librarul să pună prespapieuri pe cărțile ilustrate ? Erau şi alte cărţi neilustrate ? De ce numai pe cărțile ilustrate ?  
     Sunt posibile multe răspunsuri, dar eu personal, aleg unul singur, care la rândul lui generează alte întrebări. Kitõ Takai a fost discipol şi succesor al şcolii de haiku grupată în jurul lui Yosa Buson (1716 - 1783), la rândul lui ...........

mai mult...