CLELIA IFRIM
                 

           KIGO, UN CUVÂNT CHEIE ÎN HAIKU
 

Unul din cuvintele japoneze pe care orice poet de haiku – haijin –, îl cunoaşte este kigo, adică cele cinci anotimpuri – ki – anotimp, go, cinci.
Al cincilea anotimp, Anul Nou, este de proveniență chineză, şi a intrat în cultura japoneză prin budism.
La începuturile lui, adică prin secolul al XVI-lea, poemul haiku era de fapt primul poem, hokku, dintr-un lanț de poeme, numit haikai – no – renga, care ajungea uneori până la o sută de strofe.
Yone Noguchi (1875-1947), primul traducător al lui Bashô în limba engleză în cartea sa Hokku japonez, scrie:

„Hokku (poem de şaptesprezece silabe) în sufletul japonez poate fi comparat cu o stea mică, îndrăznesc eu să spun, care duce întregul cer în spatele ei. Este ca o uşă care se deschide uşor şi tu poți pătrunde în regatul poeziei. Este pur şi simplu o lampă aprinsă care te conduce. Valoarea poemului depinde de cât de mult poate sugera.”¹

Tot la începuturile poemului haiku existau doar câteva cuvinte considerate kigo. Acestea sunt: sakura (floare de cireş), hototogisu (cuc), tsuki (luna) şi yuki (zăpadă).

William J. Higginson, în binecunoscuta sa carte Haiku World1, un saijiki, un dicționar de cuvinte sezonale, punctează două dintre cele patru cuvinte kigo cu cea mai largă folosire în haiku: hana (floare la modul general, implicând şi floarea de cireş, sakura) şi tsuki (luna).
Legat de sakura există în Japonia un festival foarte popular: hanami, privitul florilor de cireş, în aprilie, când femeile poată cele mai frumoase kimonouri, hana-goromo.

„Dezbrac hana-goromo.
Şnururile lui împletite
Mi-nconjoară corpul.”²
             Hisajo Sugita

Diversitatea florilor a generat o mulțime de cuvinte sezonale, o multitudine de kigo-uri, de la florile reale până la cele metaforice.

       
„De jur împrejur
linia orizonului –
Cerul înflorit”1
       Tsubaki Hoshina

Deşi controversată în haiku, de reținut metafora din ultima parte a poemului – hana no sora (cerul florilor, cerul înflorit) ca procedeu stilistic folosit pentru frumusețea imaginii şi îmbogățirea înțelesului.
Sau un alt exemplu unde florile sunt prezentate la modul metaforic, hanabi (hana, floare, bi, lumină, foc) care se traduce prin artificii (foc de artificii, lumină de artificii).
În cartea Budding Sakura³ de Yoshiko Yoshino am găsit unul dintre cele mai sensibile momente haiku:

„Ocnaşe în şir
pe sub cireşii-nfloriți…
merg să facă baie”

Acele femei condamnate, puşcăriaşe, înainte de a face o baie în apa râului, fac o baie de lumină în lumina florilor. Trupul şi sufletul lor se purifică atunci când trec pe sub cireşii-nfloriți. Puterea florilor curăță în fiecare zi, pentru fiecare femeie în parte o picătură din vinovăția lor. Inima lor, floarea inimii, simte lucrul acesta şi într-o zi va înflori din nou.
Tot despre această floare a inimii am ales un poem românesc:

„Zidind, inima
înfloreşte din sine
în afara ei”3
  Dumitru D. Ifrim

De la un haiku la altul, de la un poet la altul se face o cale, să-i zicem, HAIJINDO (haijin – poet de haiku, do – cale), o cale a poeziei, aşa cum este calea zeilor, SHINTŌ.
Un haiku de alt poet urmează celor de mai sus, într-o ordine firească a înțelesurilor emoționale.

„Plimbare în vis…
Sunt înăuntru sau în afara
mirosului de dafin dulce?”⁴
             David Burleigh
Întrebări, răspunsuri despre flori, despre floarea inimii kokoro no hana, despre floarea din vis – yume no hana, despre flori de câmp, despre flori de dafin, despre artificii sau despre floarea vieții, despre primăvara vieții aşa cum sună titlul cărții lui Kobayashi Issa, Primăvara vieții mele. 
Flori. Flori de cireş care se scutură repede, ca simbol al vieții trecătoare.
Se spune că-n vechime, unii samurai îşi coseau pe spatele kimonoului, o floare de cireş, spre a le aminti că viața este trecătoare, că oricând propria lor viață poate fi curmată.

„Nici duse de vânt,
nici încă măturate –
flori de cireş pe jos”⁵
       Kyoko Shimizu...........

mai mult...