LUCA CIPOLLA
      

Cartea

Eu sunt semnul
și voi lăsa să mă atingă
degetele tale curioase.
Nu m-ai recunoscut imediat
și acum în fiecare verb
sau adjectiv,
în fiecare tentă
sau nuanță
vei zări durerea
aproapelui tău
într-un bătrân
care îți va povesti
istoria pe care o vei trăi
drumul pe care îl vei traversa
într-un izvor
al divinizării
și după ce vei fi lăsat în urmă
valea verde a tăcerii
și a înțelegerii
îi vei putea rezista.
Eu sunt semnul
iar tu materia
de plăsmuit în fiecare pagină.

Uitare

Ai rupt
paginile jurnalului meu secret
și le-ai aruncat
în mare…
O seară fără lună
am povestit
urmașilor mei
cum uitarea
poate să rupă lanțurile
perfectului compus
și o poezie
să rămână dezlegată
de versurile sale.
Am călărit de-a lungul cărărilor
care descriu trecutul
și umbrele argintii
pe stânca

            
din Agouin
îndreptate spre un flash
îndepărtat.
Singur,
a se simți diferit
și abandonat
încât să nu poți
recita din memorie
rimele întinse ale zorilor.

Jumătatea plină a paharului

Lumini mototolite,
aurore șerpuitoare
mă închin vouă
precum în fața vârfurilor înzăpezite... 
nu mai sunt adversarul
mie însumi
acum beau din apa Iordanului
jumătatea plină a paharului
și mă las purtat
de amintiri,
chiar dacă dor,
sunt ușoare.
Rușinea
îmi aduce aminte cât suntem de mici
în fața istoriei
și misterului
care îmi insuflă cuvinte vii,
ce nu mai versuri mâhnite
surghiunite
într-un sertar mucezit
care ascunde jurnalul
unei resemnate Emily. 

Dans crepuscular

Lumina e stinsă
o pagină de jurnal ruptă
până și Luceafărul s-a resemnat
arată ca un comics ascuns
în ceață
unde un bătrân schilod se plimbă
în căutarea acelui 20 mai
când Charon își închipuia
dansul său
în jurul lui Pluto
și recita poemul
nopților terestre,
Miriam se juca cu
bile de cristal
visându-se cântând
tatălui
un cântec pentru bal.