IULIAN DĂMĂCUȘ

             Bătrînul

…cît de bătrîn,
nu-și dorește sfîrșitul,
doar uneori… tot mai singur,
se gîndește cu invidie
la cei plecați…
Cum și el… însă, ca tot omul
ar pleca și-ar mai rămîne
pînă mîne, ori poimîne/
Ceasul nu degeaba merge,
zi cu zi, pe rînd le șterge
asta-i singura lui plată…/
Într-un raft, ca-ntr-un
ierbar, presată,
păstrînd culorile de altă dată -
stă cartea lui.


             Castelana

Stă Azilul cu fața la soare
cu poartă și ziduri
de închisoare/Toată ziua
pare-o-nserare
O tăcere gri, înghețată
din subsol adieri de
varză murată/
Spre-amiază coboară
trei trepte de scări:
pijamale, halate și
uzate-ncălțări…
Bărbații fumează
cînd au țigări,
nu trag cu ochiul
nu spun măscări -
Bătrînețea impune
decență!...
Doamnele-i privesc
cu condescendență…/
Pe-o bancă mai îndosită
stă singură noua -venită
Ațipește. Un clopoțel!
E ora mesei. Coboară
 Doamna
 de la castel…

                 Martori

Prezenți peste tot ( mai ales
cînd n-ai dori…) ochii –
ai peștilor, cînd arunci mreaja,
pînză vicleană de păianjen/
ochi neputincioși însă
în preajma momelii …
Ochii păsării care vede
din zbor pămîntul, unde
(și ea) trebuie să se-ntoarcă
la cuibul aflat uneori peste
mări și țări, peste anotimpuri…
Dar, mai statornici, mai prezenți
mai insistenți, ochii nemișcați
ai ferestrelor/ Zi și noapte privesc
bănuitoare trecătorii
care mai de care mai grăbiți
ori de-abia tîrîndu-și picioarele
de oboseală, de alcool, de
lene, de bătrînețe/ Văd țațele
sulemenite, stafidite, înfofolite
ca niște coconi, bîrfind despre
tot ce știu și ce nu știu/
 Vîntul, singur, împiedicîndu-se
de stîlpii cu reclame, înjurînd,
ori fluierînd a nepăsare/ Văd
poetul ,,admirînd” o statuie
sub care nu scrie (încă…) nimic
și pe amorezul cîntînd sub fereastra
unde doarme o pisică…
pisică ucisă de un șobolan/ iar
dintre babete ,,cea mare și cea mică”
una e surdă cealaltă nu vede…
Ferestrele - ochi în rame scorojite
văd însă jour et nuit - amoruri, omoruri
tîlhării, lupte de stradă/ Ar putea
fi o certă dovadă, dacă ar fi
chemate la mărturie…/
Făptuitorii se tem, și,
din cînd în cînd
le condamnă: o piatră
din caldarîm aplică sentința!

 Joc

Bătrînețea e-un fel de
joc
Grăbești înainte, dar
stai pe loc/și
cînd jocul e-n toi
încerci în zadar
să grăbești
înapoi/
Nu te tot învîrti
o să cazi
trecutu-i departe
viitorul e azi!…