Dorin Tudoran

                                                                                                              

Web Design

 

               Dorin Tudoran - alt                                                                                                               

 
        
DORIN TUDORAN. 80

          

   ANCORA, PASĂREA ȘI FIRUL DE TELEGRAF

 

Primesc un telefon. A doua zi la 11 dimineața trebuie să fiu la Uniunea Scriitorilor. Mă prezint. Președintele îmi spune că va avea loc o sărbătorire a lui Alexandru Philippide și am fost desemnat printre vorbitori. De ce tocmai eu? „Pentru că ți-am citit acum câțiva ani un text foarte interesant despre Phillipide. E nevoie la acest eveniment și de vocea limpede a unui poet tânăr.”

La sfârșitul întâlnirii, Alexandru Philippide îmi mulțumește pentru cele rostite: „ Aș putea avea textul dumitale? Tare mult mi-a plăcut.”, și-mi strânge mâna. Tremur emoționat. Sărbătoritul se îndreaptă spre vârsta de 80 de ani. Mi se pare greu de crezut - am sentimentul că strâng mâna eternității.

Încă tânăr, împlinesc 35 de ani și-n viața mea, literatura se consolidează într-o ancoră fermecată. Mă ține strâns spre a rezista valurilor de mocirlă din ce în ce mai violente. N-am cum bănui că, doar peste câțiva ani, ancora va ceda.

Mă uit la o fotografie din Sala cu Oglinzi a fostului sediu al Uniunii Scriitorilor. Din grupul de vorbitori sunt singurul în viață – Geo Bogza, Mircea Malița Virgil Teodorescu, Domokos Géza, Ștefan Aug. Doinaș, Dumitru Ghișe și Constanța Buzea nu mai sunt.

Mă uit și la pliantul pe care invitații la banchetul de la Athénée Palace l-au găsit pe scaune cu rugămintea de a-l semna și a-l da mai departe. Cei mai mulți nu mai sunt. Am senzația că, pentru o zi, am fost parte a unui fragment de istorie literară și-mi spun: « Era cât pe-aci să ajung și eu scriitor… »

Pentru piatra sa de mormânt, Kris Kristofferson a ales drept epitaf trei versuri dintr-un cântec celebru a lui Leonard Cohen: „Like a bird on the wire/Like a drunk in a midnight choir/ I have tried in my way to be free.“
 

      
Împliniți sau doar „cât pe-aci să ajungă scriitori”, asta suntem: păsări tremurând pe fire de telegraf, încercând să se sustragă domesticirii, căutându-și libertatea fiecare așa cum poate. Că ne ocupăm cu spuma de mare - eternizându-ne în efemeride - sau ridicând din cuvinte piramide rezistente, până la urmă devenim cu toți proiecte împlinite - fiecare în felul nostru.

Paneliștilor, cum se spune în globalizata lume de astăzi, și celorlalți prezenți în sală, le mulțumesc - tuturor și fiecăruia în parte, dar mai ales inițiatoarei acestei întâlniri, doamna Mariana Sipoș, și gazdei, domnul director general Ioan Cristescu.

În sfârșit, există o vorbă nedocumentat-atribuită lui Mark Twain: „Ziua în care toată lumea te laudă, este ziua înmormântării tale.” Sper că sunt încă destui cei care mă înjură, nu de alta, dar pentru anul viitor am stabilită o nouă întâlnire cu Andrei Pleșu și nu o putem rata și pe asta.


                 Dorin Tudoran, Septembrie 2025

 __________________________________

Acest text a fost trimis de Dorin Tudoran pentru evenimentul organizat de Mariana Sipoș și găzduit de Muzeul Național al Literaturii Române (Director general Ioan Cristescu) pentru a sărbători cei 80 de ani împliniți de poet. Îl reluăm și aici (cu generosul acord al autorului) pentru a adăuga convingerea noastră că Dorin Tudoran nu e „doar o parte a unui fragment de istorie literară”, ci chiar substanță poetică de maximă densitate etică, cu valoare de model a acestei istorii.   

 

                   11-septembrie_Dorin-Tudoran-80

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Stanislas de Guaita] [Dorin Tudoran] [Andrei Zanca] [Miron Kiropol] [Liviu Antonesei] [Vasile Gogea] [Mircea Pora] [Magda Ursache] [Barkan H. Stanley] [Nicolae Silade] [Paula Barsan] [Mirela Roznoveanu] [Radu Ciobanu] [Eugen D. Popin] [Viorel Dadulescu] [Iulian Damacus] [Christian W. Schenk] [Dan F. Seracin] [Muzeul diasporei] [Sorin Grecu] [Franz J. Brueseke] [Theodor Damian] [Renate Done] [Rosemarie Haines] [Adrian Grauenfels] [Stefan Melancu] [Clelia Ifrim] [Mircea Petean] [Petru Iliesu] [Herbert-W. Muehroth] [Mihaela Oancea] [Veronica Balaj] [Dan Danila] [Florentin Smarandache] [Camelia Oprita] [Diana Carligeanu] [Bianca Marcovici] [Luca Cipolla] [Hans Dama] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]