MIRON KIROPOL

       (1936 - 2020)

 GESTUL DĂRUIT GRAȚIEI*

                *
Călătorie de cerşetor la Assisi.
Picioarele nu îndrăznesc să umble
Pe acest pământ de fragranţă.                          
Mâinile tremură orbite.
Ochii primesc pe pleoape zborul albinelor,
Cântecul greierilor, verbul macilor.                     
Dau pinteni cu un laur
Invizibilei mele mârţoage.                 
Piatra îmi mângâie fruntea prosternată.

                 *

Febră în aer dimineaţa vine,            
Indescifrabilă încă,
Fuziune a frumuseţii genuine.
Ce mâncăm azi, unde
Dumnezeu a pus pentru carnea noastră
Ulciorul cu sare,
Pâinea coaptă sub cenuşă,
Cuvintele cu simţuri de primăvară?                 
Cum strigă de printre firi                           
Polenul stamina
Fără să fie chemat de moarte?                       
Şi pe inimă cum să ascuţi un cuţit
Luat din neodihnirea reginei?                       
Tu, furie a unei zdrenţe luminoase de nor,
Privește, se zbat ceaţă şi suflet în casa ocupată          
De o amintire tânără,                              
Dar tu eşti patrie numai un gâtlej tăiat,
Eşti aşteptarea nu ştu cărei judecăţi.

                               

               *

Tu, supravieţuire subterană a poemului
Acum când nimeni nu-l vrea, îngeri păzitori,
Şi voi, morţi ce vreţi încă să respirați,               
Ajutaţi-mă.
Puneţi-vă umerii sub umerii mei
Înfriguraţi de pământ.
Am numai timpul unei furnici
Şi cutremurarea
De care vreau să vorbesc viilor e veşnică.

               *

Timpul devastează
Lumina castă
A focului florilor.
Acolo e poetul destinat rădăcinilor.
Acolo în parc
Sub urletul păduros al frunzelor
Când din ele cad
Cu blândeţe în har,
Şi faţa mea e un arc.
Doamne, mai bine
M-aş vedea înger
Bătând din aripi
Dar fără să le dau sânge.
Aşa durerea se îngrasă
Făcându-şi mitul ca pat.                 
Aşa fericirea creşte până
A deveni celesta mână.
Aşa văzduhul ne suge din vine.

               *

Glorificare către limită,
Unde să-ţi trăieşti inima
Fără să o înveţi să moară,
Fără să se tânguie
Ca în vis o vioară.
Tu care ai mâncat din faptele focului
Exaltând căile orfice,
Rămâi soţ în disciplina învinsului.
Fericit mă aşteaptă rugul,                
Din rădăcini, din culmi florale.
Sunt iubit de pacea din marea Atlantidei,            
Dăruit torenţilor,
Ei fiindu-mi ţărm.                   
Fac drum ţărânii mele
Către patrie.
Dacă vie mă vrea,
Dacă moartă îngenunchează primindu-mi
Cenuşa ei strânsă în mine.                    

* poeme din volumul GESTUL DĂRUIT GRAȚIEI, poeme inedite scrise de Miron Kiropol în ultimii ani ai vieții.     

mai mult........

aici un poem olograf.......