MIRON KIROPOL

       (1936 - 2020)

 GESTUL DĂRUIT GRAȚIEI*

    *
Vă port în mine,
Credinţe uitate,
Cuvinte psalmice
Şoptind stigmate.

Atătea culori
Cântând mă-nconjoară
Încă în somn din zori
Ca picurând ceară.

Deschideţi porţile
Să mă auziţi
Cântărind sorţii                                 
Altor părinţi.

Să mă nască polenul
Înmuiat în nori.                                  
Ei să-mi fie părinţi
Şi mortii popor.                      
 

    *
Mă simt o şcoală cu bănci                 
În care sunt îndesaţi discipolii
Cântând epuizati de cântec.
M-am despărţit de lebede,
De iubita homerică.

    *
Sunt la marginea unei mese din lemn aglomerat.
Într-o viaţă din care până şi morţii au plecat,
Pe un scaun din piele de câine,
Un codamnat ce va muri mâine.
Privesc înăuntrul oamenilor, caleidoscop
De neputinţă. În vânt mă îngrop.
În mine zace moştenirea groaznică
A unui popor trădat de sine însuşi.

Tata, această curvă pe care l’am avut tată,
Urlă Ajutor Ajutor,
Mama, ceva fără fiinţă
Mă priveşte cu dragoste din groapă.
Şi niciun frate, nicio soră,
Nu-mi sprijină umerii.
Poate pe un alt tărâm, o altă auroră,
Poate un alt cer, o altă apă,
Îmi vor da o patrie.                                                                      

      *

Copile, copile,
Porţi mâna la chivără
Să saluţi aprilie
Ce umblă prin ţară.
Îţi tragi în picicoare
Veşnicia de lut
Şi râzi, când vezi, mare,
Copăcel pe floare,                        
Cât ai crescut.
Vezi cum se arată
Cu trupul de ceaţă
O zână la faţă
În duh îmbătată.
Fă să se cunune
Cu tine în zori,
În ea să cobori
Din străbuni minune.


      *

Urme de zdrenţe îţi sunt haine,
Urme de dinţi pe gâtul care se trezesţe în prăpastie, 
Urme de scuipat pe prânzul tau.

Cine a mâncat din acest noroi?
Cine a spurcat cu sânge trandafirul?                   
Cine a sădit în groapa comună oasele noastre
Cerşetoare de rugăciune?

Revino să te văd dragoste chiar şi în vedenie,      
Chiar dacă mi s-a spulberat ţărâna              
Şi unghiile şi părul ţi-au crescut
Şi peste amintire îţi treci mâna.


      *
Iau drumul vulnerabil al inimii
Şi răul invocat de rană se nimiceşte.
Când trecerea mea îl atinge
              se dă strivit                 
Ca un gândac sub călcâiul gol.
Furtuna aduce sfărâmături de soare
Zbătându-se cu norii peste carne.
Lasă-te străpuns de sânii zeiţei.
Cerurile se smulg din coajă.
În murmur de cânt îmi dărui chipul
Băutor de filtru amoros..............

* poeme din volumul GESTUL DĂRUIT GRAȚIEI*, poeme inedite scrise de Miron Kiropol în ultimii ani ai vieții.        

mai mult........

aici un poem olograf.......