|
sau un personaj de roman cu briciul
plin de spumă, greu de tristețe. Curaj,
de abia mâine va veni furtuna aceea,
ca în orice vară cu fulgere bifurcate
(nici un smochin uscat nu e mai bogat
în ramuri și rămurele, doar seamănă,
iar tunetul îndepărtat ca la Wagner
se duce să moară în țara tunetelor)
S-a descoperit o galaxie gigantică,
dar viermele e în ea, gaura neagră
o roade ca un cancer răbdător – uneori
compar universul cu un cămin de bătrâni
în care deplasarea spre rece e inevitabilă.
S-a descoperit o nouă terapie a depresiei
prin expresie, doar că așteptăm statistica
sinuciderilor pentru a vedea un progres,
deși vânzările de funii nu scad deloc,
deși șoricioaică se vinde tot mai bine
Serile acestea, ideale pentru excese
de tot felul, pentru poezie și concerte
de trompetă la bloc, pentru nebunia
cauzată de un hormon oarecare, pentru
gesturi tandre sau pur domestice, disperate,
o, serile noastre de toate zilele
cu ceruri însângerate și cenușii, cu
gândul străin care bate cu pumnul în ușă.
Bine ai venit
Din această mirare ies cu paharul gol,
cu inima neîntrebată – vino ploaie
de cer răscolit, atinge măcar urma
scrisului pietrelor, măcar echinoxul,
aici unde mirarea este în floare
iar oglinda crește înspre sine
Bine ai venit, strigăt albastru,
gură de profet împușcat cu plumb,
limită uitată – altceva, oriunde, mereu
sclavia culorii care se dezbracă,
porfirul care se descompune,
vestigii peste vestigii de război
Eu întrebare, tu întrebare, nimeni
sub cascada de lacrimi în zori,
nimeni profet al zilei născute,
pictor muribund pe spuma cuvintelor
La picioarele noastre neantul galben
ca un magnet, ca un leu care doarme..............
|
