 |
|
|
VASILE GOGEA
Tancul” lui Ion Dumitriu
Evocīndu-l pe Ion Dumitriu nu pot să nu-i amintesc şi pe cīţiva dintre prietenii lui (care au devenit şi ai mei, datorită atmosferei unice din micul lui atelier din Piaţa Amzei) pe care se īntīmpla să-i īntīlnesc, īn expediţiile” periodice pe care le făceam cīndva īn Bucureşti: Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Tedi Moraru, Teodor Rusu, Horia Bernea, Alexandru Chira, Mariana Marin, Traian T. Coșovei, Mircea Horia Simonescu, Mihai Ispir, Mihai Drișcu, Theodor Redlov, Gyuri Kazar…
Sunt toți plecați prin atelierele celeste…
Azi, īnsă īmi amintesc de o altă īntīmplare, o prelungire īn fapt a unei īntīlniri din atelier. Era īn 16 decembrie 1989. Venisem, din seara precedentă, īmpreună cu Lucia și dormiserăm amīndoi la o verișoară de-a ei. A doua zi, dis de dimineață urma să ia avionul de Zürich. I se aprobase, absolut surprinzător după ani de așteptare, o vizită la sora ei, care trăia de mai mulți ani īn Elveția. Drumul pīnă la aeroport, pe bulevardele īntunecate, īngustate de nămeții de zăpadă formați pe margini după ninsorile din ultimele zile și printr-o ceață lăptoasă ca și cele cīteva opriri pentru control de rutină” a unor patrule de milițieni – prezentați actele și documente din care să reiasă unde și īn ce scop vă deplasați!” – au intensificat emoțiile iar ultimele īntrebări, īntre noi doi au rămas doar gīndite, nu primeau răspuns… O dilemă existențială ce părea fără soluție…
Așadar, după decolarea avionului SwissAir, m-am īntors īn centrul Bucureștiului și, pentru că era īncă foarte devreme, am intrat īn Catedrala Sf. Iosif deschisă, spre mirarea mea (deși, ca un catolic practicant ar fi trebuit să știu, poate chiar știam și subconștientul m-a īndrumat īn acel loc) . Am observat că la confesional era un mic rīnd. Mi-am luat și eu locul, iar īn momentul potrivit am intrat, am īngenunchiat și mi-am īnceput confesiunea cu formulele consacrate. Apoi am rămas īn biserică, īngenunchiat īntr-o bancă, executīndu-mi canonul și īn-cercīnd să meditez cīt mai liniștit la ce va urma pentru mine și famillia mea. De la biserică am luat-o agale spre Piața Amzei, sperīnd că Ionică va fi la atelier. Dumnezeu cred că era cu mine īn acele clipe, pentru că pictorul venise devreme la lucru, tocmai īncepuse să fiarbă apa pentru un ceai gruzin, cum numai el știa să prepare. I-am povestit tot ce se īntīmplase cu mine īn ultimele 24 de ore. M-a ascultat atent, fără să mă īntrerupă sau să pună īntrebări.
|
|
|
|
|
Apoi, după ce ne-am băut ceaiurile, iar eu m-am mai īncălzit, Ionică a īnceput să se īmbrace, spunīndu-mi: īmbracă-te, trebuie să ajungi acasă la Brașov cīt mai repede; e un tren direct pe la zece… īl putem prinde, mergem cu tancul meu” – și văzīnd mirarea din privirea mea, a adăgugat: Trabantul, e mai ușor, cu el nu ne īmpotmolim īn nămeții de zăpadă de pe străzi…” Ninsese puternic cu cīteva zile īnainte…
Am plecat imediat cu tancul” lui, am ajuns la gară la timp pentru ca Ion să-mi cumpere biletul iar eu să fug direct la tren… Pe drum, mi-am amintit de cele trei soluții pentru a ieși dintr-un univers concentraționar propuse testamentar de N. Steinhardt. Mai ales la ce-a de-a treia, a lui Vladimir Bukovski: …intră īn ei ca un tanc!”
Pe la trei după-amiaza eram īn apartamentul nostru de la Brașov… L-am sunat, așa cum promisesem, pentru a-i confirma sosirea. Apoi, spre seară, a sunat și Lucia pentru a confirma sosirea la Zürich .
Peste cīteva zile, m-a sunat Mircea Nedelciu să mă anunțe că Florin (Iaru) și Ionică (Dumitriu) au fost arestați și, probabil, duși la Jilava.
Contra tancului pictorului n-a fost nevoie de nici o armă antitanc. Au fost de ajuns un camion militar și un pluton de soldați…
___________________________________________
(Pagini din volumul III al trilogiei ANAMTEME, īn curs de apariție și care va fi prezentată la Tārgul Gaudeamus, vineri 5 decembrie 2025 de la ora 17, la standul Editurii EIKON.)
ION DUMITRIU
(n. 1 martie 1943 īn Galați, d. 26 septembrie 1998 īn București)
|
|
