NICOLAE SILADE

              Despre cel gândit şi cel care gândeşte totul




Se spune că omul este ceea ce gândește, dar nu la acest aspect aș vrea să mă refer în rândurile de față, ci la relațiile care se nasc între cei care gândesc și mai cu seamă la acelea care se nasc între cei care gândesc la fel. Multă vreme m-am întrebat de unde vin gândurile celui care gândește. Vin ele oare din alcătuirea lui gânditoare, din materia care se gândește pe sine sau vin din afara materiei, din deasupra ei? Multă vreme m-am gândit la gândurile mele. Și îmi este clar acum că, așa cum un îndrăgostit se gândește mereu la iubirea lui, iar gândurile sale se nasc din iubirea sa, tot așa un însetat de cunoaștere se gândește mereu la adevărul pe care îl caută, iar gândurile lui se nasc din setea lui de cunoaștere, din ceea ce contemplă în jurul său, dar mai ales înlăuntru. Cât despre cel care nu gândește, se poate spune că el este gândit, iar între el și cel care gândește există o relație de subordonare. Iată de ce e bine să gândești. Este cel mai simplu motiv pe care l-am găsit. Că e mult mai bine să gîndești pozitiv, e adevărat, dar pentru a te elibera de toate gândurile negative trebuie să ai și un alt mod de viață, unul superior, un alt fel de a fi, la care se ajunge doar prin iubire, prin iubirea aproapelui. Am mai spus, cred, că drumul spre cunoaștere, spre deosebire de drumul spre glorie, este plin de obstacole, de care nu poate scăpa decât cel care iubește, cel care iubește totul. Iar pe drumul spre cunoaștere întâlnești mulți care gândesc la fel. Și totuși, există și între ei o relație de subordonare, pentru că acela care cunoaște totul stăpânește totul. Îmi face plăcere să citez în acest sens, și o fac ori de câte ori am ocazia, un fragment din Evanghelia după Toma, în traducerea lui Vasile Andru: „Cel care caută să nu înceteze căutarea/ până ce găseşte,/ şi, când va găsi,/ el va fi uluit,/ el se va minuna/ şi el va domni peste TOTUL.” Iată, așadar, că peste gândurile celui care gândește vine la un moment dat uluirea, descoperirea, minunea, revelația întregii gândiri de până atunci. E o lumină care te luminează pe dinlăuntru, te înalță deasupra fratelui Soare și deasupra de sora Lună, cum le spunea Sfântul Francisc de Assisi. Și este, cred, cel mai potrivit motiv că e mai bine să gândești, decât să fii gândit.