NICOLAE SILADE

              
              Despre ziua de azi şi locuirea unei mari minuni
 

Cum ar fi să locuiești într-o minune? Pare o întrebare, dar nu e. E mai degrabă un îndemn la trăire, la existență, la ființare, la locuire în această minune a minunilor care este viața. Am urmărit într-o filmare time-lapse celebră, „life is so amazing”, cum sămânța pusă în pământ dă naștere plantei din care provine, iar asta în timp ce moare. Dovadă că moartea nu curmă viața, ci dă naștere unei alte vieți. O poți numi înviere. O poți numi cum vrei. Dar e uimitor, de-a dreptul miraculos, să zicem, cum dintr-un bob de grâu întors în pământ, adică mort, se înfiripă rădăcinile și frunzele lanceolate, cu inflorescență în spic lung, îngust, cu mustăți, din lanul de grâu din care ne hrănim. Ca să nu mai vorbesc despre vița de vie. În corespondența din ultima vreme cu Bedros Horasangian, am remarcat că orice mesaj de la domnia sa se încheia așa: „trăim o mare minune!” Nu o minune oarecare, ci o mare minune. Dacă Bedros Horasangian chiar a ajuns la această concluzie, cred că trebuie reconsiderat ca autor și reevaluat ce a scris. Tot așa cum eu îi reconsider pe Florian Pittiș și pe idolul său, Bob Dylan, laureat nu degeaba al Premiului Nobel, după zicerea: „nu ştiu cum se face că în fiecare zi mă scol tot astăzi”. Câți poeți au prins acest miracol în versurile lor? Eminescu scria „Cu mâine zilele-ţi adaogi,/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi”, iar Nichita Stănescu își data ultimele poeme „astăzi”, ca să nu mai vorbim de Eugenio Montale, care spunea că „trecutul prezentul viitorul sunt doar convenții umane” și că „timpul e reversibibil ca panglicile pentru mașini de scris”. A trăi în prezent nu e ceva ieșit din comun, dar a trăi în prezentul veșnic prezent, fără nostalgii și fără priviri în viitor, e o minune, o mare minune. Am studiat cam tot ce s-a scris important până la mine în materie de poezie, filosofie, psihologie, religie, mitologie, astronomie, dar, cum spune Eclesiastul, „am înţeles că şi aceasta este deșertăciune și goană după vânt”. Iar când totul e deșertăciune și goană după vânt, de ce n-ai rămâne în prezent, să trăiești clipa, clipa eternă, fără să te preocupe înțelegerea ei, să o trăiești ca pe o minune, să o înțelegi ca pe o minune, cea mai mare dintre minuni, fără de care nimic nu există. Să înțelegi că tu ești minunea pe care o locuiești chiar tu.