ANDREI ZANCA

                   (1952 - 2022)

                deseori


există fericiri
și există o
fericire.
și nici asta
nu e finalul.
până și
soarele
se anunță
prin mijire
de zori
pacea.
mintea
potolind
setea
reîntoarcerii.
târziu, și tot
mai rar totul.
doar îndepărtând
numele și forma
ne regăsim, amintirea
însă rămâne: aici, mâna mea
a spus cândva Keats

               să citești


să citești o carte
un miracol o
nebunie, doar
un prost ca mine
și ca tine mai
citim, mi-a spus
marian papahagi
înainte de a se stinge.
aici, unde se respectă
mai mult cumetriile
decât valoarea.
da-ți-mi un mic
scandal, se gudură
mulți, și-apoi voi ști
eu ce să fac cu el:
 

monsieur este monté
sur le toit et refuse
catégoriquement
de descendre - drumul
care duce mai departe
e mereu coborîrea
ei crezând că ies
din mahala însă
mahalaua nu iese nici
cum din ei, asta să fie totul?


               tăcerea dintre tăceri


există o întrebare
care se poate
pune fiecăruia:
cum folosești
lumina care
ți s-a dăruit
să fie mereu
nevoie de
o moarte
altminteri nu
se renunță
nicicum?
și de câți
morți e nevoie
ca pământul
să devină și
mai sacru, vine
vreodată unul
la spovedanie
spre a mărturisi
cât e de mulțumit?
în fața ororii mulți
se înfurie, puțini
sunt cuprinși de
milă pentru
victimă și opresor.
doamne, doar în
tăcerea dintre
tăceri, departe
de pulberea stelelor
muribunde din care
   ne tragem


                   bătrânii


încet se fac nevăzuți
deși mai sunt în
viață, bătrânii.
cu cât mai adânci
amintirile, cu atât
se simt mai bătrâni
contemplându-se
mereu într-un ciob
de oglindă spre
a nu fi surprinși................

mai mult........