SORIN GRECU

            POVESTE BAROCĂ

Timpul e-o varză cu mai multe straturi
(apar mereu persoane capabile să-L vadă)
tu doar plimbându-te pe o cețoasă stradă
plutești prin viitorul cu sete de trecut
scanând ale orașului clădiri și caturi –
un artefact geometric cu numeroase laturi
rețele și destine care-au urcat-căzut

iar pentru asta-ți ajunge o singură privire!

doar că în cazul nostru remarci cu osebire
în universul gotic surpat de Dumnezeu
rod al exacerbării unui aprig Eu
și sufletul mulțimii aflat în părăsire
cum astăzi mult mai liber neurmărit de drone
(smogul le cam obligă în anumite zone
să nu poată zbura) simți totuși energii
în zidurile-astupate - și însumează tone!

acuma tomna` tu care te duci sau vii
lejer prin spațiile obscure de eclipsă
prin suflete la rândul lor anemiate
te lupți de zor să demontezi lăcate

ale făpturilor ce sunt cu Dumnezeul lipsă!

         PARCURGI TĂRÂMUL PUSTIIT

departe de ploaia de cenușă
cu-aceleași grimase o ușă
refuză în continuare să se deschidă
nădejdea - ascunsă la infinit
(ochii închiși fața lividă
ce-oferă impresia că zâmbește)
între timp sastisit
în coadă de pește
lași poezia și rima

arcul monocord izbește:
v-a scăpat Cel de Sus printre dește!

se fac pregătiri de final

purtată de-un gigantic val
majoritatea se logodește cu crima
   

              PE ȚEPEȘ MODE

Răul avortează o nouă ediție de pui vii
și poartă cu el ciudatul cod
acela de transportor al nopții spre zi:
defilează prin fața Domnului ca-ntr-un năvod
diavoli-bătrâni diavoli-maturi diavolași-copii

grandiosul fruct al permutărilor nefirești -
elefanți ai lui Hannibal de care nu-ți ferești
viața ambiental-ornamentală de mutant

subjugată-i deja insidiosului ocupant
și nici n-o-ascunzi - că n-ai cum - în vreun pod
 
e timpul ca Istoria norodului (prestabilită)
cu-a sa răbdare-acum și ea falită
să facă trecerea direct pe Țepeș mode!

            MI-AM CERTAT VISUL

Mi-am certat visul
(un tot mai prost regizor)
c-a ajuns frate cu compromisul:
poartă ochelari de cal
și peste măsură de repetitiv
îmi oferă-un penibil final!
 
asemeni unui stângaci croitor
batăr un tiv
de imagini habar n-are să coasă
e chiar plecat de acasă
textura lui n-are noimă
dezlânate și fără capac
întâmplările sunt ca o moimă
ce sare din copac în copac

ratează tot ce poate fi ratat
de parcă cineva i-ar fi comandat
să mă bombardeze cu glazură
să-mi dea și capete în gură
apoi trimițându-mă la colindat
pe o cu totul altă planetă
mă obligă să-mi iau rovignetă!

dar mai e ceva - o idee aparte:
în fiece vis
cu chipul blurat
și pieptul deschis
aceeași moarte
îmi transmite răspicat
să mă bat cu ea parte-n parte!

                 SALT

Nu știi de ce de la o vreme
ignori prezentul care veșnic geme
și-n timpul dilatat cum o peltea
îți pare la-ndemână viitorul!

numai călcând un prag pe care-l crezi
cu sufletul și mintea vei stârni cirezi
de gânduri salvatoare peste corul
trăirilor obscure ce au sosit deja! ..........

mai mult........