Dorina Magarin

                                                                                                              

Web Design

 

                                       Dorina Magarin       

                                  

                       DORINA MĂGĂRIN
                        

                
                  
                               Muzica, hrana iubirii


                 Interviu cu Domnul Spyros Koliavasilis


      În 2016, Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru literatură. Distincția a fost o binevenită reamintire a relației profunde dintre Poezie și Muzică, din antichitate până în prezent. Mulți se vor fi gândit la axioma fundamentală a simbolismului „De la musique avant toute chose” formulată de Verlaine, inaugurând o eră a căutării poetice „magice” în adâncurile inconștientului, cu simbolurile și sunetele sale. Cu toate acestea, relația dintre poezie și muzică este mult mai veche și mai substanțială, în măsura în care au fost cândva inseparabil legate. Dacă ne gândim doar la rapsozi, trubaduri, imniști, adică la întreaga istorie a Poeziei până când a devenit text tipărit și carte. Până când Mallarmé, deși predicatorul preeminent al „liniei sonore, zadarnice și monotone”, a concluzionat că totul în această lume este destinat să se încheie în faimoasa Carte ideală. Și de atunci, poezia a devenit un joc rafinat al savanților destinat hierofanților inițiați. O partitură scrisă menită să fie interpretată precum un instrument muzical doar de către minte.
      Poate fi vreodată această „ascultare” a poeziei fără legătură cu Muzica, în sensul ei cel mai profund și mai larg? Când te gândești la cuvântul lirism, te gândești și la cuvântul liră, te gândești că în poezia tradițională poeziile erau numite cântece, că Lorca a fost muzician și el însuși a pus pe muzică versurile care au fost ulterior tipărite și considerate mari capodopere ale poeziei literare, că Eliot, potrivit biografului său, în perioada în care scria „Țara pustie”, a fost captivat de „Ritualul primăverii” de Stravinski (la urma urmei, se știe cât de interesat era de ritmul jazz-ului), că poeziile lui Dylan Thomas s-au activat și au început să se miște abia din momentul în care el însuși a început să le citească la emisiunile radio și cu vocea sa distinctivă, asemenea unui instrument muzical, a pus în mișcare tonurile și sunetele speciale ale expresiei sale, că geniul poetic al lui Baudelaire și al tuturor succesorilor săi a fost într-un dialog constant și rodnic cu opera sa Wagner, cum „După-amiaza unui faun” (Mallarmé) a dat naștere unei capodopere muzicale de Debussy care a marcat viața și arta lui Nijinsky, cum poeții moderni greci au fertilizat cu versurile lor marea renaștere în muzica greacă a anilor '50-'60 etc.
    


     „Muzica e poetă și muncitoare”, șopti vocea stranie din visul lui Socrate. Îmbinând poezia și muzica pentru totdeauna. Și dând atât poeziei, cât și muzicii sensul lor cel mai larg și mai deschis. Depinde de noi, să auzim șoapta acestei fraze și să impregnăm din nou versurile cu acel magnetism special pe care mentalitatea noastră seacă și verbală ne-a făcut să-l uităm.     
      Muzica este știința erotismului, conform marelui Platon. Printre adepții supremației sale printre celelalte arte, Nietzsche vede în aceasta superioritatea elementului dionisiac față de cel apolinic - acesta din urmă constând în vorbire. Ceea ce pare însă să scape atenției filosofului este faptul că artele corespund simultan ambilor poli, adică nici poeziei nu-i lipsește „muzicalitatea”, nici muzicii nu-i lipsește „poeticitatea”. Freud, pe de altă parte, privea cu rezervă artele pe care știința sa nu le putea interpreta în mod satisfăcător, în cadrul cărora includea pictura non-picturală. Cvasi-antagonismul dintre poezie și muzică este poate evident și în fascinația pe care muzica instrumentală o are asupra muzicienilor profesioniști în raport cu vocea, în cercurile de improvizație din jazz care „spun” povești întregi, în așa-numitul cântat scat, tot în jazz, unde vocea umană imită (alte) instrumente și creează linii melodice folosind doar anumite silabe fără niciun sens (aparent), în taximul dervișilor.
     Poetul mistic persan Jalal-al-din Rumi reprezintă, probabil, perechea ideală dintre poezie și muzică, deoarece își leagă poeziile de Cel Preaiubit (Iubitul, Hristos, Dumnezeu dincolo de predicatele religiilor) cu acompaniamentul ney-ului din flaut cu trestie.
     În tradiția bizantină, vocea umană este muzica prin excelență care trimite cuvântul la Dumnezeu. Astfel, polifonia sau folosirea instrumentelor muzicale este considerată oarecum redundantă. Melodia este considerată a ajuta în general la înțelegerea sensurilor cuvintelor imnurilor, așa cum citirea atentă de către preot ajută la înțelegerea Evangheliei. Totul se face, desigur, de dragul relației de iubire dintre Dumnezeu și om. Iubirea, sau iubirea, întrucât cei doi termeni sunt identici conform lui Dionisie Areopagitul, devine astfel criteriul suprem.
      De ce am scris toate acestea? Fiindcă deunăzi am cunoscut un cuplu deosebit, cu o poveste captivantă, iar protagoniștii, pe cât de bogați sufletește, pe atât de simpli și nefiresc mi-am pus întrebarea care constă oarecum în dilema: este iubirea cea mai mare artă a artei vieții?
     Așa cum spuneam, am întâlnit o familie în care muzica își are ritmul ei, în care doamna, originară din Timișoara, absolventă a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, cu două mastere și un doctorat, binecunoscut Manager de reglementare pentru Europa, a ales să își unească destinul cu un vocalist de excepție, multi-instrumentist, profesor și lutier, recunoscut pe plan internațional pentru expertiza sa în muzica tradițională grecească.
     Calea către templul sufletului, o călătorie interioară, filosofică și spirituală care se bazează pe idei fundamentale precum cunoașterea de sine, purificarea și conexiunea cu divinul sau cu adevărul interior, m-a făcut să o înțeleg discutânt cu domnul Spyros Koliavasilis. Despre cine este Domnul Koliavasilis, îl las pe Dumnealui să vorbească, propunându-i să ne întoarcem mult în trecut, încercând să jaloneze și să puncteze, pe cât posibil, lucrurile mai puțin știute:

   - Pentru cei care nu vă cunosc, cine sunteți Dumneavoastră, Domnule Spyros, descrieți-vă în câteva cuvinte!

   - Am venit în Timișoara în anul 1996 pentru a urma .
............       

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Walter Serner] [Andrei Zanca] [Miron Kiropol] [Adrian D. Rachieru] [Magda Ursache] [Nicolae Silade] [Mircea M. Pop] [Eugen D. Popin] [Delia Muntean] [Mircea Pora] [Paula Barsan] [Rosemarie Haines] [Anna Ahmatova] [Nykolai Rubtov] [Christian W. Schenk] [Alexandru Cazacu] [Muzeul diasporei] [Leonida Ivel] [Mihai Merticaru] [Ivan Pozzoni] [Dorina Magarin] [Dorin G.Tilinca] [Dan Danila] [Odile Popescu] [M. Papastephanou] [Christian W. Schenk] [Nelu Bradean Elbiger] [Florentin Smarandache] [Ioan Moldovan] [Diana Carligeanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]