DORINA MĂGĂRIN
                                 

                       Capriciile tinerei
 

Lună albă, lună plină, raze de lumină,
modele şi structuri de limbaje, baraje,
iubire nespusă, indusă de noapte în şoapte
ce dispar în eter, de parcă lerui-ler
nu ar fi existat niciodată
pentru-o maică preacurată
Sevraj, mâini împreunate pentru rugăciune ...
– Mai spune-mi încă o dată copile
de ce ai plecat să contempli crini galbeni
în cloisonné peruan, ce musteau pe-o hârtie gri deschis,
vărgată, iar florile de culoarea fundamentală
a spectrului solar reprezentau trocul pentru o tânără
incandescentă, indecisă, dichisită,
ce ducea mâna la lornion, preocupată
de-o eşarfă din tafta, ce foşnea ca frunzele căzute
pe potecile uitate într-o pagină de carte,
aruncată hăt, departe
Nepoata mi-a zis:
– Nu-s vorbe de scris, e o-ntrebare ca oricare alta,
ce e când în vis iubitul ţi se transformă într-o perie de sârmă
cu mâini ... cleoambe de cedru adus de Sânmedru?...

Sunt fiică a acestui pământ, sunt floare de vânt
măicuţa m-a abandonat într-un ţarc din căpătat,
într-o zi de Sânziene, când pe-afară,
pe la genele nopţii sidefate, dansau într-o doară
ursitorile venite, cu sfială, să-mi prezică viitorul
O bunică-furnică încerca să-mi ţină loc de mamă
când în strană stăteau irozii cu plozii vecinilor,
iar eu încercam să fac conversaţie
ori de câte ori găseam câte-o bifurcaţie
în palatul justiţiei din mărul cunoaşterii,
răsărit într-un amuţit de lună,
când Antigona umbla despletită
şi se căina după fraţii pierduţi
în lumini din retortă şi cohortă

               Căminul inimii

Îţi aminteşti de melodia
Alors on danse,
raţele mandarin, lebede albe şi negre ...
Eram fericită în copilărie
când după o zi de joacă, de multe ori seara,
licuricii erau pe post de felinare -
plecam capul pe masă,
frântă de oboseală, dar totuşi repetam:
acătă, băcătă, ţucă-mă ...
de multe ori mama mă lua în braţe,
mă dezmierda, mă despuia,
iar a doua zi o luam de la capăt cu hoinăreala
Ou le parterre de fleurs du Cheikh Moslih-Eddin


               Învingătorului

Nefiresc, Iubirea mea,
te-am zărit printre stele
te jucai cu muguri de sori,
cu mierle şi privighetori
luna îţi era sfârlează
şi părea o zână brează,
cu brâuri multicolore
naiade trânteau la hore
cum de oare te-am vrăjit,
cu ce te-am ademenit
să te-ntrupi în trupul meu,
mamă să îţi fiu doar eu
când ’naintea mea, o ştii,
au fost atâtea Marii?
Tot binele şi tot răul
sub privirea speriată
s-au transformat într-o piatră ...
zăpada e acum murdară, întărită
hai, s-o întindem pe-o plită
unde probleme gravissime
argumentează dorinţa ce ţi-a fost trează
când asupra-ţi ai luat amarul,
iar hăitaşii şi-au aruncat zarul

Circuri, bâlciuri, iarmaroace,
posturi, quarci, geofagie,
manifestări de simpatie
pe scurt: renunţam să-ţi mai vorbesc
despre ziua în care ai apărut,
despre înainte de şi după
căci brusc, viaţa mea
s-a transformat în primăvară,
o cimilitură în care nu încetam să cred
că nu era doar o scuză
pentru scâncetul ghioceilor
din ninsoarea mieilor,..............

mai mult....