ADRIAN MUNTEANU

Maryhill, Washington - magica   întâlnire cu regina Maria
                          - consemnări de scriitor   - 
 
 
      Ca să refaci un traseu pe care l-ai urmat cu câțiva ani înainte, îți trebuie o motivație aparte. Multe dintre imaginile și senzațiile primului parcurs sunt estompate și ai nevoie de o dispoziție cu încărcătură specială pentru a rescrie totul. Te întrebi dacă ești în stare să refaci meandrele călătoriei în faldurile ei de la începuturi sau voința  de a recrea totul te domină și te obligă?  Mi-am dorit să revăd un anume  loc din peisajul american, iar când acest lucru a fost posibil,  am  avut  senzația actorului care a jucat un spectacol, după care  a urmat o pauză  mai  lungă. Reluarea acelui spectacol  forțează memoria, dar și nevoia de a veni cu nuanțe noi, apropiate de rescrierea rolului. Dacă ai uitat multe dintre cuvinte, este nevoie de repetiții, îți trebuie voința de a revedea paginile textului, fără să-ți pară obositoare truda orelor, fără senzația de reluare a unor cărări bătătorite îndelung, obositoare prin repetarea gesturilor.
  Trebuia să revăd, să adâncesc totul, să înțeleg dacă ceea ce am văzut prima oară face parte din pulsația realului sau prima descindere se va dovedi o himeră, o întâmplare din vis care nu se poate transformă în realitate, nu există un suport fizic, palpabil pentru o asemenea schimbare de planuri. Înfiorată stare! Necunoscută în vibrațiile ei.  O neliniște fără urme de  atenuare.
       Am pornit  într-o dimineață de vara  din  mică localitate  Lake Stevens, în apropiere de metropola Seattle, statul   Washington, cel cu care se încheie latura americană de nord vest, în vecinătatea Pacificului. Pe același traseu pornisem,  precipitat, fără pregătiri amănunțite, în urmă cu opt ani. O  româncă din Seattle mă invitase  atunci  să  particip la  o sărbătoare românească organizată anual în aer liber,  într-un ținut depărtat și însingurat,  lângă  muzeul  din Maryhill,  localitate aflată  în vecinătatea statului Oregon.  Aflasem că obiectivul este miraculos și  atrăgător prin revelațiile care urmau să  ne astepte la destinație.           
      Atunci, în 2017, fusese o zi cu soare și emoții. Printre  participantii la sărbătoare se afla, chiar în calitate de co-organizator,  consulul  României la Los Angeles.  Am urcat la un moment dat  pe estrada  amenajată la baza unuia dintre zidurile muzeului,      integrându-mă  în  spectacolul  românesc  ce  avea loc. Am transmis salutul scriitorilor români  și am recitat câteva sonete proprii, în  maniera personală pe care o cultiv, aceea  care îmbină poezia cu arta spectacolului, așa cum  

am  făcut-o   pe  alte scene ale lumii.  A  fost mai mult decât o simplă apariție în public. La asemenea depărtare de casă, între românii trăitori în nord vestul american,  era  o reafirmare a faptului că limba română  are,  oriunde,  un spațiu de exprimare  particular, poate  vibra și emoționa,  chiar cu o notă în plus față de prezentările din țară,  fiind vorba de  altă încărcătură sufletească, de acel dor ancestral,  datorat reverberației prin spații.  După spectacol, am vizitat muzeul.
Cum aș putea descrie mai bine starea  de atunci?  Nu era una obișnuită, ca în fața unui obiectiv istoric oarecare,  fără legătură cu trăirile noastre particulare, cele de acasă. Un fior  la fiecare pas străbătut;  ochii în continuă zbatere, datorată  celor  ce-mi apăreau neașteptat pe retină, un miracol neprevăzut și adânc. Față de locul meu de naștere și viețuire, Maryhill pare așezat undeva la marginea lumii. Dar ce se întâmplă, cum e posibil? De la intrare și apoi întregul parter al muzeului este alcătuit din obiecte donate de regina Maria a României.  Plutea în aer profilul ei.  Nu am crezut cu totul atunci, în 2017, că ceea ce vedeam e chiar posibil. Distanța față de casă era  prea mare, izolarea locului îl  apropia  mai degrabă alcătuirii unei așezări din basme   în care se adăpostesc  întrupări stranii, vâltori ce urmează să separe apele de uscat.  Senzația  aceasta devea aproape credibilă. Pe lângă zidurile clădirii curge Columbia River, iar dealurile uscate, fără vegetație, dau locului o imagine ireală.
      Pentru mine, acum, în 2025, la a două vizită,  era vorba de o intoarcere nu doar geografică. Trebuia să realizez ce e real și ce e magie, inexplicabil și fantastic.  Trebuia să retrăiesc și să adâncesc starea  inițială, că să-mi pot răspunde la  o  întrebare devenită obsesie: ce fire nevăzute, ce înlănțuiri magice sau adăstări neprevăzute au putut produce,  în acest loc îndepărtat,  o asemenea legătură și apropiere între continente, civilizații și națiuni situate la mii de kilometri unele de altele?  Cum s-a întâmplat ca, dintre toate direcțiile posibile, să se aleagă aceea care duce în inima României?
       Drumul de patru ore cu mașina  până la Maryhill  pare o distanță firească și relativ lesnicioasă pe pământ american, dar ce treceri vizuale  aproape neverosimile  am înregistrat cu fiecare nou kilometru parcurs!  Am pornit de la verdele intens al pădurilor dominante  ale statului  Washington,  recunoscut ca  cel mai verde stat american,  aflat în vecinătatea  oceanului  și a Vancouver-ului canadian.  Numai că nuanțele pădurii păreau să se modifice după fiecare șerpuire a șoselei, după  fiecare colină cu vegetație luxuriantă. Pe nesimțite, peisajul înfățișa  pe viu  trecerea accelerată  prin anotimpuri, de la verdele crud al primăverii, la calda  acoladă a verilor domoale, spre  galbenul  roditor și cotropitor al toamnei  care se modifica  tot mai pregnant și surprinzător,  devenind  ruginiu,  arid, aproape deșertic, cu cât ne apropiam de ținutul Columbia River Gorge. Dealurile din preajmă, cu ceva timp în urmă dominate de verdele  intens,  au ajuns să se  transforme  într-o întindere  de pământ ars de soare, fără vegetație. Pe măsură ce peisajul se schimba uluitor de rapid, realizam că sunt din nou aproape de spațiul a cărui adevăr de viață continuă să fie greu de înțeles, cu rezonanțe  tainice........... 

mai mult........