DAN BĂLĂNESCU

                                 Recepția copiilor


     Diplomații străini adunați în fața Palatului Prezidențial Nicolau Lobato din Dili, capitala Timorului de Est, priveau distrați forfota gazdelor, mândire nevoie mare de aniversarea a 20 de ani de la restaurarea independenței acestei țărișoare din Asia de Sud-Est. Inițial, Timorul de Est și-a proclamat independența în 1975, după retragerea Portugaliei, fosta putere colonială din regiune. Această scurtă etapă de autonomie a durat doar nouă zile, întrucât Indonezia, sub conducerea președintelui Suharto, îngrijorată de posibila apariție a unui regim comunist în apropierea graniței sale, a lansat Operațiunea Lotus, prin care a urmărit aducerea teritoriului sub administrație indoneziană. Ulterior, după tranziția politică majoră din Indonezia în 1998, când președintele Suharto s-a retras de la conducerea țării și a fost înlocuit de vicepreședintele său, B. J. Habibie, autoritățile indoneziene au permis organizarea unui referendum privind autodeterminarea locuitorilor din Timorul de Est. Plebiscitul a avut loc în august 1999 și s-a încheiat cu o majoritate semnificativă în favoarea independenței. Ulterior, regiunea a traversat o perioadă de violențe și instabilitate, cauzată de tensiunile dintre susținătorii independenței și grupuri loiale integrării în Indonezia, unele fiind suspectate de legături cu facțiuni din cadrul forțelor armate. Situația s-a stabilizat treptat odată cu intervenția forțelor internaționale mandatate de ONU, iar Timorul de Est și-a proclamat oficial independența la 20 mai 2002. Liderul carismatic Xanana Gusmão a fost ales președinte în același an. Ulterior, acesta a ales să nu candideze pentru un al doilea mandat, fiind succedat în 2007 de José Ramos-Horta, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În aprilie 2022, Ramos-Horta a fost reales președinte pentru un nou mandat, iar viitorul acestei mici națiuni insulare din Asia de Sud-Est părea mai optimist ca niciodată, după perioada dificilă a pandemiei de COVID-19 și după inundațiile devastatoare din 2021.
     Din locul care îi fusese repartizat, Manoj Sandhu, ambasadorul Indiei, un bărbat mărunt și îndesat, cu un barbișon bine îngrijit ascunzând o bărbie proeminentă, își rotea ochii de jur împrejur prin ochelarii săi mari și lustruiți, părând că nu are astâmpăr. Lângă el, privind indispusă mulțimea de oameni din piață, înaltă și voinică, înveșmântată într-un frumos sari tradițional, stătea soția sa, Uma.

                                             
    – Chiar nu ne servesc cu nimic? pufni ea supărată. Ne țin aici în soare și nu ne oferă nici măcar un pahar cu apă?
Ambasadorul Sandhu o privi speriat și mormăi ceva în barbă, după care, căutându-și din priviri asistenta, strigă la ea nervos:
    – Dewi! Dewi! Vino încoace imediat!
     Cei trei sosiseră cu o zi înainte din Denpasar, alături de alți colegi ambasadori rezidenți în Indonezia, cu un zbor charter organizat de un operator privat, întrucât cursele de linie spre Dili nu fuseseră încă reluate după haosul care însoțise perioada pandemică. Acum, alături de ceilalți șefi de misiuni, așteptau cu nerăbdare recepția pe care Ramos-Horta avea să o găzduiască după susținerea discursului de inaugurare.
      Printre oaspeții străini care răspunseseră favorabil invitației distinsului laureat Nobel se numărau Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei, David Hurley, guvernatorul general al Australiei, Nuno Nabian, primul-ministru al Guineei-Bissau, Mohammad Mahfud, ministrul coordonator indonezian pentru afaceri politice, juridice și de securitate, precum și mulți alți reprezentanți ai ONU, Singapore, Japoniei, Capului Verde, ASEAN, Angolei, Braziliei și ai altor membri ai comunității țărilor de limbă portugheză, în semn de bunăvoință față de acest nou stat.
     Vremea era frumoasă la Dili, așa cum se întâmpla mai mereu. Cerul albastru înveșmânta prietenos strâmtoarea Ombai, iar în depărtare se putea ghici mărețul munte Tatamailau. Prin eucalipții presărați ici-colo în parcul din fața palatului prezidențial croncăneau câțiva papagali, deranjați de afluxul neobișnuit de oameni. În piață, o mulțime de copii sărmani priveau curioși la toate aceste persoane importante care, simțeau ei cumva, aveau să le marcheze destinul.
     Președintele Ramos-Horta nu apăruse încă. Poate mai avea de făcut câteva retușuri la discurs, poate purta o discuție importantă cu un membru al cabinetului, poate că nu stabilise încă toate detaliile preluării mandatului de la predecesorul său, Francisco „Lú-Olo” Guterres, ori poate că mâncase ceva ce nu-i căzuse bine și respira greu, închis într-o toaletă. Nu avem de unde ști, însă toți membrii protocolului umblau bezmetici de colo până colo, de parcă îl căutau și, negăsindu-l, nu-și găseau liniștea.
     Aliniați de-a lungul rândurilor de diplomați străini, membrii detașamentului de gardă aproape că se străduiau să nu izbucnească în râs, uimiți și ei de rolul important care li se hărăzise. Înveșmântați într-un soi de uniformă multicoloră, cu pene de păsări în cap, așa cum le stă bine unor soldați dintr-o insulă tropicală, bărbații aceștia simpli păreau să fi fost răpiți de pe o plantație de cafea și parașutați într-o misiune de mare importanță în cel mai fierbinte punct al țării.
      Diplomații străini, plictisiți de așteptare și asudați de umiditatea ridicată a climei tropicale din Dili, începuseră să mișune printre rânduri, schimbând impresii între ei. Ambasadorul ceh, un fost baschetbalist de peste doi metri, pe nume Karel Darida, nu se dezlipea de neastâmpărata lui soție, fostul model Tereza Bagarova. Tereza, păstrând încă o urmă din frumusețea de odinioară, îmbrăcată ușor,............     

mai mult....