MIHAI MERTICARU

         RONDELUL UNEI PRIMĂVERI
 

Au înmugurit îngerii prin livezi,
În verdele primar picură cu flori,
Pe crugul cerului strălucesc șapte sori;
Trăiești într-un basm himeric sau visezi?

Năvalnic te înargintezi în culori,
E atâta alb, că nu-ți vine să crezi
C-au înmugurit îngerii prin livezi
Și-n verdele primar picură cu flori.

Fantasmagorii vin spre tine grămezi,
Mod firesc al fiindului e să zbori
Troienit în muțenie de condori,
Beat de tăria înaltelor amiezi.

Au înmugurit îngerii prin livezi.

       RONDELUL ANOTIMPULUI CENUȘIU

Timpul treieră întruna doar pustiu,
Înșiră cuvinte pe sârmă ghimpată,
Zgândărește sadic rana supurată,
Așterne praf pe tărâmul ogurliu

Și peste temelia țării surpată.
A putred miroase tot ce mai e viu,
 Timpul treieră întruna doar pustiu,
Înșiră cuvinte pe sârmă ghimpată.

Îndrăgostiții nu-și mai spun I love you,
Oră fixă, ceasul nu mai arată,
Că limba orară i-a fost furată,
Cerul azuriu e veșnic cenușiu,

Timpul treieră întruna doar pustiu.

      
          RONDELUL PĂRINȚILOR

Hălăduind prin veșnicie,
Păreau făclii în labirint,
Purtând o tainică solie
Și,-n ochi, sclipiri de hiacint.

Sudoarea le era beție,
Fierbintea lacrimă, absint,
 Hălăduind prin veșnicie,
Păreau făclii în labirint.

Munceau pe brânci, fără să știe
Că toți din jur, de sus, îi mint.
Frustrați de zâmbet și alint,
Neîmpăcați, mureau să-nvie,

Hălăduind prin veșnicie.

          RONDELUL UNEI UMBRE

Ai ajuns să fii doar o amintire,
Umbră a ceea ce ai fost odată,
O insignifiantă, ștearsă pată,
Neașteptat final de povestire.

Ai rămas o rană nevindecată,
O filă ruptă dintr-o psaltire,
Ai ajuns să fii doar o amintire,
Umbră a ceea ce ai fost odată.

E sau nu motiv de tânguire,
Că soarta e atâta de ingrată,
Că-ntreaga-ți tinerețe ți-a fost furată
Și ai ajuns pe punctul de topire,

O abracadabrantă amintire?

        RONDELUL ȚĂRII BLESTEMATE (l)

Aud de-o țară-n care toate merg pe dos,
Gângăviții se cred mari oratori,
Orbeții, agili, dibaci conducători
Și toate lucrurile stau cu susu-n jos.

Pușcăriașii se trezesc scriitori,
Mârlanul poate ajunge mare bos
În țara-n care toate merg pe dos
Și gângăviții se cred mari oratori.

Paguba este prezentată drept folos,
Agramații sunt miniștri sclipitori,
Europarlamentari și senatori,
La mare cinste se află cel ticălos

În țara în care toate merg pe jos.