ȘERBAN CHELARIU
         

                       șarpele ouroboros  


odată ca-n niciodat’ din nimicul de-altă dat’
a apărut cu steaua polară pe ceruri un șarpe imens 
roiuri de stele fosforescente pulsari filamente 
pe mii de solzi avea pictate fără chin stângăcie sau sens

nicicând nu se mai ivise o lume atât de încântătoare 
sub al tronului ceresc baldachin

cu bătute în cuie pe cer de nemișcat constelații
deși vastul lui trup în jurul stelei polare
cu cele văzute rotea și nevăzutele mahalalelor fortificații

de șarpele ivit din nimic este vorba
fără să știe că trupul o să și-l înghită
strângându-se laț în jurul stelei polare
până când sugrumând-o îi va stinge lumina

de șarpele venit din nimic aduc vorba
trupul pictat etern univers vieții să-l dăruiască 
neînțelegând că de sub ceruri odată înghițit trupul
eternitatea dorită-n nimic va dispare

dorul și dragostea abandonând
pe tărâmul dintre viață și moarte 
tânguindu-se  

doamne 
au pierit pâlpâirile-n cer
o să revină-n curând nu-i așa că revin
decât fascinantele lor pe ceruri creații
nu am pomenit nimic mai divin      

și-n mai puțin decât zboară pe sub baldachinul cresc
un gând către soare
dintre-ale nimicului fără ulcele și oale cuptoare
se înfiripă alt șarpe cu coada în gură pe steaua
                               polară rotit    
eu nu sunt șarpele fosforescent 
solzii mei sunt încrustați cu mii diamante
eu pe sub piele trupul o să mi-l înghit 
fără să-i mai sting stelei polare lumina       
 

       
de astăzi prin mâine spre totdeauna
predestinat din nimic m-am ivit
dragostei și dorului să le rotesc peste ceruri
veșnic prin viață cununa 
trupului meu încrustat univers făurit

și mândru coada începe să și-o înghită  
întrând pe sub pielea de care în cele din urmă se va desparte
poruncindu-i cu limbă de moarte 
rotește-te veșnic în jurul stelei polare

dar năpârlitei fără de trup
prezentul continuu i se pare o dramă
își pierde puterea pleznește-n bucăți
și din bucăți crâmpei se destramă
ce-n groapa nimicului peste nimicuri căzând
din nimicuri nimicuri erup

doamne
tristețea spre tine-mi suspin     
se aude al dragostei murmur precum 
un depărtat tumult citadin   

diamantele cerescului plai luminișul stelei polare
devenit-au sticlă pisată 
grandiosul univers și-a pierdut măreția
zob i-a ajuns gloriosul destin  

și în mai puțin decât ar trece prin gând o geană de dor
pe raza unui dangăt ivită din clopotul soarelui soare
se-abate meșterul anonim cu al dânsului sfat tulburător
lighioane ivite din nimicul de altă dat’
viața își face prieteni născuții din oul ceresc fecundat
nu le dorește împărăția piele uscată de șarpe
chiar dac-ar avea dulcele iz de eternitate

zale vremelnice viața voiește să le devină
înlănțuite lanț fără sfârșit zămislind continuu
voita dumneaei împărăție 

și întru a lor dăinuire și joacă hotărăsc

pe ultimul șarpe ivit din nimic
din moarte-l ridic la rangul ouroboros
poruncind

gălbenuș mântuit în coaja oului spațiuluitimp ne încă plinit să se prelingă între coapsele celestului alb ca zăpada albuș
întregindu-i cerescul destin de-a ajunge cu plod
instantaneu crăpat orbitor de primul bigbang ajuns voievod

din care în plină lumină trupsuflet dedicat vieții
șarpele ouroboros să apară
cu coada în gură peste steaua polară rotit 
trupul universului gata să îl înghită
până când pâlpâirea stelei din urmă se va fi sfârșit 

și cu o clipă înainte de pasul spre moarte
gălbenuș mântuit din nou să răzbată ..............               

mai mult........