ȘERBAN CHELARIU
                             

              saci fără fund

viitorul
trecutul
doi saci fără fund

îi poți scotoci pe îndelete
o viață întreagă

și totuși numai prezentul
ne lasă cu gura căscată

și el are sac
dar un sac mult mai mic  

până să-l plescăi
dai de nimic

                   copiii

copiii sunt parte
din unicul joc al copilăriei

singurul joc mai bătrân
decât jocul vremelniciei

numai ei prezentul îl înțeleg
numai ei cu eternitatea se joacă 
 
numai ei au ochiul din frunte
deschis înspre vis

altfel cum ar fi putut miracolul vieții
în căușul palmelor lor izvorând să încapă 
 

             precum timpul

                              panta rhei
                       (expresie atribuită lui Heraclit)

precum timpul
râul tău heraclit
curge
ne spui
înspre trecut

și totuși
din mijlocul lui privind spre vărsare 
curge spre viitor
 

spune-mi și mie bătrân heraclit
paradoxul de unde apare

și aud un glas din elea

șerbane
iluzie-i totul

nu există mișcare


            nu vei fi oare tu cutremurat

când trupul ți se va așterne
praf peste pulberea inimii 

nu te vei cutremura tu
auzindu-i ruga

frate
oprește-ți zborul în zbor

coboară-te blând lângă mine
să fim amândoi
un singur trupsuflet muritor


                 catedrală este atomul

catedrală este atomul
cu electronii fire de praf
și nucleul
în centru pe pardoseală 
cât un bob ne nisip

restul e gol
complet gol

în afara bobului de nisip
și a firelor de praf
catedrala nu mai are
nimic material  

catedrala atomilor
este o hologramă
nu este zidită din cărămidă

catedralele holograme
au structura cea mai solidă

iar golul nu-i gol
golul știut

este golplinul primordial
cu al dragostei de viață dor
până peste sprânceana cupolei umplut

numai așa
cu materie cu tot 
catedrala să o dea
necontenit rostogol