© https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=7279454                                                                                                              

     RAINER MARIA RILKE
                                              
                     (1875 - 1926)        

               100 de ani de eternitate


                Cântec de dragoste

Cum să-mi țin sufletul în frîu,
ca să nu-l atingă pe al tău? Cum aș putea
să-l ridic deasupra-ți peste cele cotidiene?
Oh, mi-ar plăcea să-l așez pe
lângă cele pierdute în umbră
la loc tainic, unde nu mai balansează,
când adâncul tău se leagănă.
Dar tot ce ne atinge, pe tine și pe mine,
ne încheagă ca o atingere de arc        
care formează din două corzi o voce.
Oare pe care instrument suntem încordați?
Și care violonist ne ține în palme?
O cântec dulce.

          Îmi trăiesc viața în inele ce cresc       
                                                 
Viața în inele ce cresc mi-o trăiesc,
care peste lucruri se-întind.
Probabil ultimul cerc nu-l mai împlinesc,
dar încercarea-mi rămâne în gând.

În jurul lui Dumnezeu rotesc, în anticul turn,
de milenii de ani tot roiesc;
și încă nu știu: un șoim, sau furtună sunt
sau vibrația unei melodii cerești.

                Toamnă

Frunzele cad, cad ca de departe,
de parcă se ofileau în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de protest tot cad înverșunate.

Și în nopți cade pământul greu
din toate stelele în deplină singurătate.

Noi toți cădem. Mâna aceasta cade.
Privește-le și pe celălate: este în toate.

Și totuși există Unul care ține
căderea infinit de blând într-a lui mână.

          Stinge-mi lumina ochilor

„Scoate-mi ochii: și încă te-oi vedea,
Afundă-mi urechile: și încă te-oi auzii,
și fără picioare încă o să vin la tine,
și fără buze încă te voi evoca.
Rupe-mi brațele și încă o să te cuprind
Inima mea o să te țină ca în palme,
oprește-mi inima și creierul îmi va bate,
și de-mi arunci creierul în foc,
o să te port în sângele meu.“

          Între zi și vise sunt acasă

Între zi și vis mă simt acasă
unde încinși după joacă, copii dorm,
unde bătrânii seara se așează,
și vetre arzânde odaia luminează.

Sunt acasă între zi și vise doar.
Unde glasul clopotelor se stinge seara
și fete prinse în doruri, ce-n zi dispar,
spre odihnă la marginea fântânilor apar.

Un tei e preferatul meu copac;
și toate verile trecute, care în el tac,
se leagănă din nou în ramuri mii
veghând ca-ntotdeauna între vis și zi.

             Advent*

Prin iernatica pădure vântul bate agale
ca un păstor turma fulgilor de nea
și câte un brad simte câ e pe cale
evlavioasei sfintei lumi să i se dea.
Și-n ascultarea înzepezitelor cărări
își întinde crengile – gata fiind
și rezistă vântului și crește în mirări
unica noapțe de glorie întîmpinând.

* Postul Crăciunului

        Sunt nopți albe atât de minunate

Sunt nopți albe atât de minunate,
în ele toate lucrurile sunt de argint.
Și câte-o stea strălucește atât de blând,
de parcă ar aduce-o evlavioșii păstori,
unui din nou născut Isus copil.

Cu praf dens de diamant parcă stropite
câmpii și țărmuri stau întinse-n dar,
și-n inimi, spirite de vis nețărmuite,
nebisericești credinței îi dau ființă,
tainic minunile creindu-și iar.
 

Traducere și prezentare: RENATE DONE
...........                  

mai mult....