LIVIA COTORCEA

            PECETEA SINCERITĂȚII DARULUI

„Acea improvizație care continuă să rămînă fidelă tocmai temei  pe care o refuză , o transformă și o scoate la lumină.(…). Mă refer la un sentiment de substanțialitate, (…) cînd «a scrie «și «a respira “(în înțelesul hindus al respirației văzută ca suflu și răsuflu a ființei universale) nu mai sunt două ritmuri diferite “ (Julio Cortazar, Ocolul zilei în optzeci
de lumi, pp.7- 11)

Să abordezi polemica nu e la îndemîna oricui. Mai ales atunci cînd în discuția în contradictoriu pe care o presupune această formă preopinentul nu e nimeni concret, ci tot și toate cele cîte sunt provocate de polemist la dialog. Așa stînd lucrurile, se va spune că, în aceste condiții, polemica nu poate să existe și, cu atît mai mult, să aibă un sens. Și totuși, dialogînd cu vremurile, cu realitățile și cu cei care le locuiesc, chiar dacă știe că nu va primi replică, de cîțiva ani buni, Magda Ursache scrie și publică texte polemice care o singularizează în literatura noastră actuală. Aflată sub „pecetea sincerității darului/harului”, cum ar spune Caragiale, Magda Ursache vede, aude, își amintește și, mirată, indignată și stupefiată de ceea ce vede, aude și-și amintește, nu se lasă paralizată de surpriză ci deschide larg ochii și urechile. Ea știe că are nu numai a-și striga indignarea în fața puhoiului de murdării, de rele și rele care a sufocat și sufocă viața din țara noastră și din lume, dar și că darul primit îi impune obligația morală de a apăra ceea ce este de apărat de distrugere și maculare. Întru aceasta, ironia și umorul i se par prea blînde, satira și sarcasmul devastator servind mai bine tumultului ei demascator care-i poartă penița nu doar pentru trezirea conștiințelor și sufletelor, dar, poate, și pentru exorcizarea răului distrugător care s-a instalat atît de adînc în toate sferele vieții naționale, sociale, culturale, familiale, individuale.

Spre aceste gînduri ne îndeamnă adunarea textelor polemice, publicate cu regularitate în diverse periodice, în cartea Vremuri de polemică, apărută la Editura Junimea din Iași, la începutul acestui an. Inițiativă fericită a Magdei Ursache, căci efectul alăturării atîtor și atîtor texte, relativ de aceeași tonalitate și dimensiune, este unul cutremurător, de alarmă în fața unui pericol mortal! Succesiunea ritmată a celor opt secțiuni, cu titulaturi inspirate,construcția parcă din rafale a

părților lor componente nu doar ghidează convingător cititorul în puzderia de probleme ridicate de carte, dar îi și pune în fața ochilor un tablou ce ar părea pestriț și de nedeslușit ca unitate, de n-ar fi coloratura lui generală, sumbră, tragică, de destin comun ce trebuie protejat. Nu mai puțin, contează aici și muzica pasionată, tumultoasă la care ne invită bătaia ca de metronom a succesiunii secvențelor minimale, înrămate și ele de titluri dintre cele mai expresive, ce compun acest tablou. Ca într-o piesă muzicală, repetiția, obsedantă, mono-tonă a aceluiași motiv și a aceleiași stări de indignare și de perplexitate te trimite dincolo de realitatea concretă ce generează aceste stări spre sensuri adînci ce vizează destinul unui neam, dar și destinul uman, cu momentele lui de măreție și de cădere. Acest transfer fericit dinspre pura publicistică spre o carte cu valoare estetică se-ntîmplă și datorită curajului cu care Magda Ursache se arată pe sine, se mărturisește și-și povestește viața, împletind observația obiectivă a exteriorului și atacul la relele timpului nostru cu tremolouri elegiace ce vin dinspre spațiul intern, personal, al propriei vieți și simțiri.

Pentru a putea săvîrși toate aceste minuni ce par imposibile, ai nevoie de niște daruri deosebite, native și dobîndite. Și, da, Magda Ursache e înzestrată cu o memorie prodigioasă, cu o curiozitate nestinsă pentru tot ce se-ntîmplă sau va să se-ntîmple, cu un simț etic ce poate părea inflexibil și cu o putere de muncă uriașă, pe care și-a educat-o la școala aspră a unei biografii care nu a răsfățat-o deloc.

Să mai adăugăm la acestea toate sensibilitatea și discernămîntul care, la debut, au făcut din ea unul dintre cei mai avizați comentatori de poezie, calități care, în continuare, o trimit la arta poeților, mai vechi sau mai noi, din care citează frecvent, valorificînd-o în motto-uri sau în discursul pesonajelor, în romanele pe care le-a scris pînă acum.În sfîrșit, să mai amintim și împrejurarea, deloc neglijabilă, că autoarei cărții Vremuri de polemică i-a fost dat să trăiască sub regimuri diferite ce încercau și încearcă să-și găsească propria fizionomie, efectiv, pe seama vieții ființei umane, dar și că a avut șansa, sau poate neșansa?, de a trăi în medii dintre cele mai felurite, pe care, cunoscîndu-le bine dinăutru, le poate „trece prin rîzătoare”/răzătoare, cu date și nume concrete, care-i populează textele într-un număr aiuritor.

Peste toate, suveran stă talentul și pregătirea filologică serioasă de a folosi cuvîntul, simțul acut pentru istoria și posibilitățile lui semantice de care Magla Ursache uzează magistral pentru a ținti acolo unde trebuie și a expune în fața cititorilor hidoșenia unei lumi ce și-a uitat de Dumnezeu, o lume pentru care decența, onoarea, măsura și respectul pentru celălalt și pentru valoare au devenit niște mari necunoscute. Alături de talent, lecturile întinse și de profunzime îi conferă Magdei Ursache ușurința cu care se mișcă liber în fenomenul cultural românesc, însușindu-și creator lecția lui Caragiale și Tudor Arghezi de a înarma cuvintele cu săgeți care să meargă direct la ținta dorită și să trezească conștiința cititorului dedată la comodități de jumătăți de măsură și de compromisuri rușinoase.
De atenție constantă din partea autoarei se bucură mediul universitar în care, în trecut, dar și astăzi, aceasta găsește modele de caracter și de intelectualitate pe care ............

mai mult........