|
ODATĂ ÎN TURINGIA*
Cu toate că vară
luna era atunci sticloasă
și poposea joasă
în întunericul serii. Pământul
doar o culme inexplicabilă
și tăcută. Iar noi ne odihneam
și atingeam
părți ale trupului nostru
prin urmare și eternitatea stagna
și momentul s-a desprins de ea:
Un instantaneu
Când l-am avut l-am păstrat
pentru lume dar a fost
doar un portret din tinerețe
de cândva.
* Land în estul Germaniei
MOMENT ÎNCREMENIT
De fapt
nicio presimțire. Stau
la fereastră și privesc afară
dar
nu-i nimic de văzut. De fapt
Nimic rău. Nu plouă
și nici nu îngheață
nici vânt nici soare nici lume nici mașini
Doar un moment gol și despuiat
Fiece sens volatilizat
dispărut, ceața de altă dată estompată
de jur împrejurul destinelor degenerate
ca-n poveste: Stau la fereastră
și privesc afară și nu aștept nimic
Tot la zece ani o privire
în ziar e deajuns
Fatalitate perfidă: Ei vorbesc iarăși
despe idealele lor
Dacă aș fi un arbore
aș fi acum protejat
ca și brazii care-mi aparțin
dar eu nu aparțin nimănui
și de aceea nu sunt sub protecție
ci doar la fereastră
și privesc afară
REZOLVARE
1
Această umbră
de când a căzut peste noi
ca o perdea
se lasă încet
în vreme ce publicul se ridică
iar actorii au rostit de mult
cuvântul de încheiere..................
Traducere : EUGEN D. POPIN
|
