|
ÎNTRE DOUĂ CANTOANE
eu nu voi mai fi cel care am fost
destinul mușcă din mine alt om
acum nu mai am energie să lupt
împotriva
acelor criminali de tei seculari
i-au culcat la pământ
pentru un pod peste calea ferată
flori de tei ultimul parfum
dintr-o copilărie prea scurtă
între două cantoane de cale ferată
n-ați așteptat măcar o lună
să adoarmă în toamna târzie,visători
la primăvara care pentru ei numai vine.
***
uneori îmi vine să scriu
un poem de la început
fără sfârșit
sau cu un sfârșit
în coadă de pește
fără tragere de inimă
doar din plăcerea
de a nu mă plictisi
și așa am ajuns
să mă bucur de fiecare zi.
ÎNTRE TRECUT ȘI PREZENT
anii sunt tot mai scurți
priviri suspecte îmi arunc în trecut
prin ceață îmi re-văd neînplinirile
tăvălug rostogolit
peste prezent
***
m-am întrebat ce este moartea
de după moarte
mister sau cacialma
***
în apa mării înspumate
noi înotam numai pe spate
apoi mergeam într-o grădină
sub luna plină și virgină
și tot așa ne întâlneam
până-n ziua scurtă dintr-un an
când fulgii de zăpadă
ne picurau pe față
de seară
până-n dis de dimineață
|
