KOCSIS FRANCISKO
      

          
                            POEME

               Ajunge începutul
 

Dă-mi doar taina de-nceput,
licărul ca ochiul de şarpe,
misterul din care s-au născut
şi sunetele moi de harpe;

ajunge doar vag întreţesut
cuvântul rostit cu gândul,
mi-ajunge dacă-i desfăcut
nodul care-ncepe rândul;

mi-ajunge de-i aflu harul
de la care-şi trage vlaga,
cum ajunge să guşti paharul
cu vin vârtos de Malaga.


              Amurg cu colb răscolit

            

O umbră imensă retează
ca un paloş bont lumina –
stă noaptea să cadă;

strigoi de pulberi aurii
se joacă-n asfinţit –
drum de colburi răscolit

de-o fata morgana distrată,
nu lasă nici părelnică urmă,
doar trece, se duce grăbită

să se piardă-n duiumul
de răsfrângeri străluminate
din care s-a desprins o clipă.

                
              Cartea de poveşti
 

Să te reţin într-o vârstă
de aduceri-aminte
ar fi o brutală înrobire, copile,
în inima mea creşti şi tu
cum creşte lumina
între filele deschise;

ca pe un copil
duc în braţe cartea
cu sute de pagini,
duc în braţe cartea
de poveşti;

şi te duc şi pe tine, copile,
te însoţesc până înveţi
să le citeşti.


                Descânt
 

Zare lină,
vălurită,
peste tine trece-mă,
drumul lumii sece-mă;

şes întins,
necuprins,
peste tine trece-mă,
către mare duce-mă;

mare lină,
liniştită,
peste tine trece-mă,
a ta sare frece-mă;

moarte lină,
necernită,
peste tine trece-mă
din lume petrece-mă.
 

                În roşul zbicit
 

În roşul amurgului zbicit,
sufletul zgribulit tresare,
plin de misticul său foşnet
ca spuma valului de sare;

un tremur ca de trestii verzi
se face ecou la fiori
în lăuntrul brusc scăpărat
de temuţii mei prezicători,.........

mai mult....