Nicoleta Dabija

                                                                                                              

Web Design

 

                       Nicoleta Dabija - alt

                  


          NICOLETA DABIJA

           
  
                              POEME
              
        râul

ochii uluiți de ape
s-au scăldat și-n recele partnach
râu mai frumos n-au văzut
râu mai crud n-au văzut
râu mai alb n-au văzut
nici mai grăbit… spre moarte
spre moartea unei trecătoare prin chei.
scufundarea ei vie
doar o clipă
și-un colorit ușor de roză
a tulburat laptele înghețat
apoi nimic
 
seara de la fereastra cu trandafiri galbeni
o altă femeie din întâmplare
vede cum muntele
mai naște un duh fabulos
de dăruit curând cerului

1 iulie 2019, Garmisch-Partenkirchen



   Egeea, spitalul meu de psihiatrie

Cel mai frumos trup îl port în septembrie,
înviat de apele Cretei, poleit de soare,
mă despart de el târziu, spre iarnă.
 
Șerpi galbeni, război la capătul Egeei,
corurile de cicade cer socoteală,
nelămurite, ne sunt solidare.
 
Când nu mai intrăm unul în balamalele celuilalt,
luna întinde covor de lumină pe suprafața mării.
Dimineața, e rândul Egeei să ne spele măștile ieftine
până dă de chipul profund, de iubire.
 

       
Egeea, spitalul meu de psihiatrie,
singurul sanatoriu în care ard să fiu închisă.
Ca o torță, deasupra a toate.
Numai luna rămâne rece. Fiecare cu raiul ei.
 
Extaz tribal, de jur-împrejurul sufletului,
fulgerele ce explodează într-un cer violet,
Creta le face pe toate posibile.
 
Pândesc sclipirea din ochii aproapelui,
devin dumnezeul clipei.
Și de ce veșnicia m-ar tenta?
 
Ca o caracatiță, răul lumii strânge.
Să mă cufund în mare,
să las râurile de catran să-mi sfâșie pieptul,
să curgă, să curgă, apoi
cu prosopul imaculat îmi voi șterge îndelung
pielea de agresivitate.
 
Eu sunt nebuna care crede în mare,
și în zbaterea ei. Într-o zi va izbuti,
va înghiți pământul,
iar atunci voi fi în sfârșit ea, Zeița.
 
Frunzele de palmier, ultimele bocitoare
ale apropiatului surghiun…
 
Adio, Creta, răsărit de zei și poezie!

septembrie 2018

       Lumânările lui Kavafis îmi aprind Creta

Pământul vechi al Cretei
şi trupul nou, de aluat comun
aprinse amândouă
de stinsele lumânări ale poetului Kavafis.
 
Dumnezeu renunţă noaptea la stele.
Le aruncă, ca pe nişte hârtii mototolite
în apele Cretei.
 
Dimineaţa, se preface ordonat.
Îşi pune norii în sertarele cerului
(să nu vedem ce a scris peste noapte),
apoi se bărbiereşte în oglinda mării
şi zâmbeşte: bine mi-a ieşit!
 
„Vino să vezi o pasăre!”,
Doamne, ce puţine şi mute mai sunt!
Ţi se face dor de acasă…
 
Femeia îşi atinge privirea de mare
Degetele ei au dinainte gust de sare.´...........

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Giuseppe Ungaretti] [Andrei Zanca] [Vasile Gogea] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Maggie Butt] [Gheorghe Schwartz] [Magda Ursache] [Liviu Antonesei] [Nicoleta Dabija] [Radu Ciobanu] [Branislav Nusic] [Nicolae Coande] [Adrian Grauenfels] [Mircea Petean] [Rosemarie Haines] [Clelia Ifrim] [Zenovie Carlugea] [Mihai Eminescu] [William Totok] [Dan Danila] [George Vulturescu] [Adalbert Gyuris] [Mihaela M.-Stroe] [Adjei Agyei-Baah] [Mircea Pora] [George Schinteie] [Maximilian Menut] [Ion Caraion] [M. Roznoveanu II] [Emil Brumaru] [Florica Bud] [Heinz Uwe Haus] [Dabija&Antonesei] [M. Papastefanou] [Nichita Stanescu] [Caliopia Tocala] [Reiner Kunze] [Victor Ravini] [Fl. Smarandache] [Victor Albu] [Alexandru Cazacu] [Alfred Poplinger] [Sorin Finchelstein] [Johann Steiner] [Mircea M. Pop] [Herbert-W.Mühlroth] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]