GRELE
cele mai grele sunt nopţile, poate de aceea le-am şi traversat în veghe
prăbuşindu-mă-n somn abia când toţi se năpusteau în truda lor zilnică.
şi cum pisica e pură pândă încercam şi eu să te desluşesc în ochiul-radar al auzului
însă tu te-ai ivit abia când nimic nu a mai fost un trofeu, când în pupila de forma inimii
pulsa neştiută moartea omeneşte răsfirată în felurile de-a muri.
câţi se mai sting azi în patul lor?
NU EU SUNT ÎN PĂDURE
pădurea e în mine, şi e cine - cine este cel ce aude cântul păsării însă însuşi nu poate fi auzit? dacă nu mă vor găsi nici acolo, unde suferinţa îşi va fi uitat numele
mai are oare rost să tulbur azi memoria unuia care crede a mă cunoaşte? şi totuşi, când dormi nu eşti oare doar martorul visului, ce te poartă în nelimitare ori coşmar doar oglinda lui?
ajunge să te trezeşti, spre a putea trezi. fiind tu totul, nu există un altul de mântuit, însă el tocmai asta nu o ştie, nu-i aşa?
OARE CEL CE VEDE
trebuie să dea mai departe ce-a pătruns când cumpănind vremea aceea a dezolării, disperării calvarului, simţi
că n-au reuşit pe-atunci să distrugă un anume miez, pe care azi îl demolează întrutotul?
şi ce să dai mai departe într-o lume surdă la orice sunet în afara clinchetului şi foşnetului
.........
|